Parma i-a interzis lui Dennis Man transferul la AC Milan sau la AS Roma. Decizia luată de club

Parma a blocat transferul lui Dennis Man (25 de ani) la orice echipă, chiar în perioada când internaționalul român se afla în atenția „granzilor” AS Roma și AC Milan.

Gruparea „gialloblu” are un sezon excelent în Serie B și dă impresia că este marea favorită la promovarea în Serie A. Conducerea celor de la Parma deja nici nu se mai gândește că s-ar putea rata acest obiectiv, astfel că deja își face planurile pentru viitor.

Printre cele mai importante repere ale clubului italian se numără Dennis Man, care a prins un sezon extraordinar în această ediție a Serie B. Internaționalul nostru a atras atenția mai multor cluburi importante din Italia, printre care și AC Milan și AS Roma – așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate. Parma nici nu vrea să audă de o despărțire de Dennis Man, astfel că deja „i-a făcut planul” fotbalistului nostru.

Parma i-a interzis lui Dennis Man transferul la AC Milan sau la AS Roma

Parma consideră că trebuie să facă tot posibilul pentru a-l păstra pe Dennis Man la echipă, internaționalul român fiind privit drept o soluție excelentă pentru echipa de titulari chiar și după ce se va obține promovarea în Serie A.

Astfel, conducerea echipei din al doilea eșalon al campionatului Italiei a hotărât să demareze deja negocierile pentru prelungirea angajamentului fostului fotbalist de la FCSB. Actualul său contract cu Parma va expira la finalul sezonului 2024-2025, însă oficialii „gialloblu” vor să se asigure încă de pe acum că se vor baza pe serviciile sale și ulterior.

În plus, conducătorii grupării din Serie B nu au vrut să audă nimic despre vreo ofertă pe numele său, indiferent de sumele care ar putea fi oferite în schimbul acestuia.

  • 11 goluri și șase pase decisive a reușit Dennis Man în acest sezon, în 21 de meciuri
  • Cota de piață a lui Dennis Man este de 5 milioane de euro, potrivit Transfermarkt

Napoli, anunț ferm privind transferul lui Dennis Man

În presa din Italia s-a speculat că Dennis Man s-ar afla pe lista de priorități a campioanei Napoli, însă informația a fost, în cele din urmă, negată de club.

„După apariția informațiilor potrivit cărora Napoli îl vrea pe Man, Gianluca Di Marzo a negat totul la Sky Sport aseară și prin intermediul site-ului GianlucaDiMarzio.com:

Unul dintre jucătorii celor de la Napoli este Ngonge, un atacant talentat de la Verona. Verona cere în jur de 11-12 milioane de euro. Din acest motiv, Napoli mai are în vizor o altă extremă, care nu va fi Man”, au scris italienii de la parmalive.com.

Publicat: 30 01. 2024, 15:41