Cinci din foștii antrenori ai FCSB din ultimul deceniu au avut șansa să joace împotriva roș-albaștrilor din postura de antrenori ai altor echipe, după colaborarea cu Gigi Becali. Iar patru dintre ei au reușit victorii tari, unii chiar în mai multe rânduri! Concluzia pe care ProSport o aduce în exclusivitate după o analiză în premieră? Patronul-antrenor de la FCSB, pus la respect de foștii angajați!
Iar Nicolae Dică ar putea, etapa aceasta, prin FC Voluntari – FCSB, să confirme tradiția meciurilor-revanșă. Ilfovenii au pierdut in extremis runda trecută la Universitatea Craiova, după o partidă în care puteau să obțină chiar și cele 3 puncte. Sub perspectiva fierbinte a retrogradării, va intra și Dică pe lista foștilor antrenori roș-albaștri care strică planurile lui Gigi Becali?
Din 2015 până la prezentul lui Ilias Charalambous, nu mai puțin de 12 antrenori au fost pe banca FCSB, unii dintre ei pentru mai multe perioade (Dică, Petrea, Pintilii). Dintre aceștia, doar cinci au avut șansa până acum, prin parcursul lor profesional post-FCSB, să joace împotriva roș-albaștrilor. Iată lista cronologică a tehnicienilor angajați de Gigi Becali, cu fiecare nume apărând doar la primul său mandat:
Dintre cei 12 foști antrenori principali la FCSB, doar cinci au jucat împotriva acestei echipe, toți în campionat. Este vorba de Toni Petrea, Bogdan Andone, Mihai Teja, Laurențiu Reghecampf și Mirel Rădoi. Primul, din postura de antrenor la Chindia, a pierdut, 0-2 pe teren propriu în decembrie 2022, singura șansă pentru o „răzbunare”. Ceilalți au făcut astfel încât să devină adevărat: patronul-antrenor de la FCSB, pus la respect de foștii angajați!
Culmea, deși a pregătit FCSB atât în perioada iunie 2017 – decembrie 2018, cât și în iulie – decembrie 2022, plus o etapă de interimat după plecarea lui Rădoi în 2015, și, în același timp, a antrenat CS Mioveni sau FCU Craiova, Nicolae Dică nu a avut până acum vreun duel împotriva echipei unde a scris istorie ca jucător și la care a fost tehnician în epoca Gigi Becali!
Plecat în iunie 2019 de la FCSB după un mandat de doar 6 luni, Mihai Teja a răspuns cum a prins ocazia! Mai precis, la două luni după despărțire. Devenit antrenor la Poli Iași, în sezonul 2019/2010, Teja a administrat roș-albaștrilor un șoc pe teren propriu! Echipa lui Gigi Becali a disputat duelul cu Teja la Pitești și l-a pierdut, 1-2! Era cotă 5 pentru o victorie a moldovenilor înainte de meci, la pariuri!
Frăsinescu a deschis scorul în minutul 40 pentru moldoveni, Florin Tănase a egalat din penalty destul de repede, după pauză (minutul 52), dar kosovarul Loshaj, astăzi în prima ligă turcă la Istanbulspor, avea să închidă tabela în minutul 73 pentru o victorie de senzație a oaspeților pregătiți de Mihai Teja! La FCSB pe bancă era Vergil Andronache.
Anul următor, mai exact în septembrie 2020, iar succes cu 2-1 al lui Teja contra FCSB! De data asta pe teren propriu, din postura de antrenor FC Voluntari! Mailat (min. 29) și Ricardinho (min. 64) au făcut 2-0, golul lui Man din minutul 86 aproape că nu a mai contat. Cota 7,50 pentru victoria ilfovenilor, să nu uităm că FCSB pregătită de Anton Petrea îi avea pe Coman, Man, Moruțan și Florin Tănase!
Poate că Bogdan Andone a pierdut ultimul duel cu fosta echipă, FCSB, într-un 2-3 pe Arena Națională cu scenariu nebun în care FC Botoșani a ratat șansa unei victorii de prestigiu. Dar are în CV două lecții dure pe care le-a administrat roș-albaștrilor și lui Gigi Becali! Antrenorul de azi al echipei lui Valeriu Iftime a pregătit FCSB pentru doar o lună, iulie 2019. Dar s-a răzbunat pe teren cu vârf și îndesat!
Antrenor apoi la Astra Giurgiu, unde avea sub comandă cuplul Budescu – Alibec, Andone a reușit în iunie 2020 o remontada de pus în ramă! Pe terenul giurgiuvenilor, FCSB cu Bogdan Vintilă pe bancă și Man, Moruțan, Olaru, Fl. Tănase printre titulari, conducea deja cu 2-0 în minutul 35! Doar că… Alibec a înscris cu capul, lucru rar!, reducând din diferență până la pauză.
În minutul 52, același Alibec oferă pasă de gol pentru Seto. Iar Denis înscrie din nou, în minutul 80, cu piciorul stâng. Și se termină 3-2 de la 0-2, dulce răzbunare pentru Bogdan Andone!
Fost antrenor la FCSB în 2012-2014, dar și în 2015-2017, perioada care intră în intervalul de timp al analizei noastre, ultimul deceniu, Laurențiu Reghecampf a reușit în aprilie 2022, într-o fază de maximă importanță a sezonului, play-off-ul, să câștige tocmai pe terenul roș-albaștrilor lui Gigi Becali!
Tehnician al Universității Craiova, Reghecampf s-a impus cu 2-0 în fața a aproape 30.000 de fani care cândva îi strigau numele, prin reușitele lui Andrei Ivan, penalty în prelungirile primei reprize, și Ovidiu Bic, minutul 74. Și când te gândești că FCSB a terminat acel play-off la doar un punct în spatele celor de la CFR Cluj… meciul cu fostul antrenor are deja altă însemnătate!
Ultima poveste din punct de vedere cronologic e legată de Mirel Rădoi, antrenor FCSB în perioada iunie – noiembrie 2015 și care ulterior a pregătit Universitatea Craiova. În septembrie 2022, pe teren propriu, oltenii au învins cu 2-1 echipa roș-albastră cu Nicolae Dică pe bancă (fostul secund al lui Rădoi de la echipa națională!). Imaginea de mai jos e sugestivă!
Mitrea a înscris din penalty pentru gazde (minutul 32), iar Compagno a egalat, tot din lovitură de la 11 metri, în prelungirile reprizei. Un autogol al lui Răzvan Oaidă, în minutul 66, avea să aducă echipa lui Rădoi în avantaj și să fixeze scorul final.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER