Patronul l-a propus ca înlocuitor pentru Florinel Coman la FCSB, dar l-a vândut în liga secundă din Coreea de Sud! Transfer surprinzător din Superliga

Patronul l-a propus ca înlocuitor pentru Florinel Coman la FCSB, dar l-a vândut în liga secundă din Coreea de Sud! Transfer surprinzător din Superliga
Vezi galeria foto - 5 poze

După ce l-a propus ca înlocuitor pentru Florinel Coman la FCSB, patronul echipei din Superliga și-a vândut jucătorul la o formație din liga secundă din Coreea de Sud.

Sebastian Mailat este pe picior de plecare de la FC Botoșani, urmând să ajungă la echipa sud-coreeană Suwon Samsung Bluewings, care a dat 300.000 de euro pe el.

Posibilul înlocuitor al lui Florinel Coman la FCSB a ajuns din Superliga la o echipă din a doua divizie a Coreei de Sud

Extrema stângă Sebastian Mailat a prins transferul carierei, cel puțin din punct de vedere financiar. Jucătorul, care la jumătatea lunii aprilie era propus de Valeriu Iftime să-l înlocuiască pe Florinel Coman la FCSB, va evolua în liga a doua din Coreea de Sud.

Finanțatorul formației FC Botoșani a primit o propunere de la Suwon Samsung Bluewings, în valoare de 300.000 de euro, potrivit Fanatik, pe care a acceptat-o imediat. Jucătorul va semna un contract pe trei ani și va primi 20.000 de euro pe lună, de patru ori mai mult decât încasa la FC Botoșani.

Mailat nu va fi primul fotbalist român care ajunge la Suwon Samsung Bluewings. De-a lungul timpului, au mai evoluat la gruparea sud-coreeană nume ca Ionuț Luțu, Cosmin Olăroiu, Gabi Popescu sau Constantin Barbu.

Valeriu Iftime spunea acum trei luni că Sebastian Mailat este înlocuitorul ideal pentru Florinel Coman

La jumătatea lunii aprilie, după ce Florinel Coman surpindea o întreagă Românie prin anunțul că pleacă la sfârșitul sezonului de la FCSB, Iftime l-a propus pe Sebastian Mailat ca înlocuitor pentru internaționalul român.

„Sebi Mailat a făcut un meci extraordinar, este extremă stânga. Acum nu are loc la FCSB, dar va avea dacă intră în formă. Anul trecut a avut 17, 18 goluri la Botoșani. Țin la el, îl apreciez foarte tare și pentru că este al nostru.

A avut ofertă bună de plecat în vară, a dat 18 goluri în Liga 1 de la o echipă din subsolul clasamentului. Golurile lui ne-au salvat, este un jucător excepțional. Poate juca la FCSB oricând, are 26 de ani”, spunea Iftime, la vremea respectivă.

Mailat a suferit o accidentare groaznică în iulie 2023, absentând aproape tot sezonul

La începutul sezonului trecut, Sebastian Mailat trecea printr-un moment dur. El s-a accidentat în timpul cantonamentului efectuat de FC Botoșani în Austria, suferind o ruptură de ligamente încrucișate.

A lipsit aproape tot sezonul, revenind abia în play-out. A contribuit din plin la rămânerea grupării moldave pe prima scenă, înscriind în barajul cu CS Mioveni.

În actuala stagiune, jucătorul a fost titular în ambele meciuri jucate de FC Botoșani în Superliga. Și-a trecut numele pe lista marcatorilor o singură dată, când echipa lui Valeriu Iftime a fost învinsă de Oțelul, în runda de debut, cu 2-3.

Publicat: 23 07. 2024, 16:45