Patru fotbaliști, out dintr-o lovitură de la Dinamo! Kopic a luat decizia
Dinamo București continuă să facă modificări importante la nivelul lotului, iar clubul a anunțat că patru fotbaliști nu vor mai face parte din lotul pregătit de croatul Zeljko Kopic.
„Câinii” au făcut mai multe mutări pe piața transferurilor în această vară și au punctat serios la capitolul plecări, despărțindu-se de un număr incredibil de jucători.
Patru fotbaliști, out dintr-o lovitură de la Dinamo București
Noul sezon de Superliga României a început deja, dar Dinamo București continuă să facă schimbări importante la nivelul lotului. Astfel, clubul alb-roșu a anunțat recent, prin intermediul unui comunicat publicat pe rețelele de socializare, că s-a despărțit de patru fotbaliști într-o singură zi!
Este vorba despre Denis Oncescu, jucător care evoluează pe postul de portar, în vârstă de 20 de ani, despre David Irimia, fundaș stânga în vârstă de 18 ani, despre Vlad Serafim, tot fundaș stânga, în vârstă de 18 ani dar și de Darius Gavrilă, tânăr fotbalist în vârstă de 17 ani care evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv. Cei patru fotbaliști au fost împrumutați pentru următorul sezon la echipe din eșaloanele secunde, unde vor avea șansa să bifeze mai multe minute în teren și să acumuleze experiența necesară pentru a reveni la clubul din „Ștefan cel Mare”.
„Unde vor evolua tinerii dinamoviști. O serie de tineri dinamoviști vor evolua sub formă de împrumut la alte cluburi, pe durata sezonului competițional 2024-2025.
Oncescu Denis (20, portar) – FC Argeș, Liga a II-a
Irimia David (18, fundaș dreapta) – FC Metaloglobus, Liga a II-a
Serafim Vlad (18, fundaș stânga) – CS Tunari, Liga a III-a
Gavrilă Darius (17, mijlocaș ofensiv) – CS Tunari, Liga a III-a
Succes, Câinilor!”, a transmis Dinamo București, prin intermediul unui comunicat.
Dinamo București s-a despărțit de 18 jucători
Zeljko Kopic a fost pus pe fapte mari în această vară și a făcut o curățenie serioasă în lotul celor de la Dinamo București. Astfel, nu mai puțin de 18 fotbaliști s-au despărțit de „câini” în această perioadă de mercato. Pe lângă cei patru tineri, care au fost împrumutați în ligile inferioare, Dinamo a mai renunțat la 14 jucători. Este vorba despre Daniel Iglesias, Dorian Răilean, Neluț Roșu, Deniz Giafer, Valentin Borcea, Christian Ilic, Goncalo Gregorio, Gabriel Moura, Răzvan Began, Quentin Bena, Ricardo Grigore, Edgar Ie, Darko Velkovski și Domagoj Pavicic.
Dinamo a debutat cu stângul în noul sezon de Superliga României. „Câinii” au dat piept cu CFR Cluj în prima etapă, într-un meci disputat în Gruia. Chiar dacă au condus cu scorul de 2-0, elevii lui Zeljko Kopic nu au reușit să mențină ritmul și au pierdut în fața trupei pregătite de Dan Petrescu cu scorul de 3-2.