Paul Anton, primele impresii după o lună la UTA! Ce fotbalist a luat sub „aripa” sa: „Îi dăm sfaturi, încredere și libertate”

De aproximativ o lună de zile a avut nevoie Paul Anton să-și câștige un loc în primul „11″ al UTA-ei.

Revenit în fotbalul românesc din Segunda Division, de la Ponferradina, mijlocașul central de 31 de ani e fotbalistul care dictează ritmul jocului la echipa arădeană, în noul sistem 433 pe care Ilie Poenaru l-a implementat începând de la confruntarea internă cu CFR Cluj.

„Stăpânesc mai mult sistemul în care jucăm acum”

Tot de la acel meci datează și prima realizare a fotbalistului bistrițean, care a executat cornerul din care Kolinger și-a dat autogolul de 1-1, scor cu care s-a și terminat disputa cu campioana României.

„Am jucat în acest sistem cu trei mijlocași marea parte a carierei mele, îl înțeleg și îl stăpânesc foarte bine și cred că și evoluția echipei din ultimele două partide a fost una mult mai bună. În special pe fază ofensivă cred că am fost mai periculoși și am reușit să ajungem cu mai mulți oameni în careu și să creăm și noi situații de gol. Eu cred că odată și cu schimbarea asta de sistem, în 4-3-3, am devenit o echipă căreia îi place să aibă mingea. Și în ultimele trei meciuri, deși am jucat cu doi adversari foarte puternici, am avut momente foarte bune de posesie, de atac prelungit, ceea ce ne arată că avem o echipă tehnică. Cred că suntem o echipă care putem să avem și posesia, să avem și atac prelungit, dar avem jucători și de viteză și putem îmbina și jocul direct. Eu nu pot face o apreciere legată de potențialul meu, la cât la sută am ajuns acum, dar de la meci la meci am reușit să obțin un ritm mai bun. Sper cât de curând să fiu în formă maximă și să îmi aduc aportul și mai mult la rezultatele echipei”, a spus Anton.

„Craiova – o echipă de posesie, lupta se va da mai ales la mijlocul terenului”

Dacă nu s-ar fi grăbit să semneze cu Ponferradina, experimentatul mijlocaș ar fi putut veni mâine (ora 18,15), pe arena „Francisc Neuman”, din postura adversarului. Universitatea Craiova l-a dorit după despărțirea de Dinamo, dar a ales rapid să joace în Spania.

„Ne așteaptă un meci foarte dificil, cu un adversar puternic al Ligii 1, sperăm de data aceasta să fim mai inspirați și să reușim să câștigăm. Trebuie să abordăm fiecare partidă la victorie, consider că UTA este o echipă foarte puternică mai ales acasă. Sper să întărim această idee, iar asta nu putem să facem decât printr-o victorie. Nu aș vrea să fac o analiză a Craiovei, spun doar că au jucători cu multă experiență,  de echipă națională, jucători de execuție. Poate într-o zi unii nu sunt în formă, dar intră ceilalți, cum s-a întâmplat și la ultimul meci. Fostul meu coleg, Rivaldinho, deși venea după o perioadă lungă fără gol marcat, a intrat și i-a fost de ajuns o ocazie ca să aducă victoria echipei sale. Dar, eu cred că trebuie să fim atenți la ei ca și la o echipă și trebuie să ne facem și noi jocul. Cu siguranță, va fi o luptă foarte grea și foarte importantă la mijlocul terenului și cred că cine va reuși să câștige această luptă, în mare parte va câștiga și partida. Sperăm să fim noi”, a adăugat Anton.

„Am venit la UTA mai ales pentru atmosfera din tribune”

Obișnuit cu atmosfera creată de fanii lui Dinamo, fostul internațional a nimerit într-un nou „vulcan” roș-alb, cel de pe noua arenă „Francisc Neuman”.

„Am zis-o de la început, atmosfera de la Arad a fost un factor, poate decisiv, pentru mine când am ales să joc la UTA. Fanii arădeni și maniera în care ne încurajează din primul până în ultimul minut mă fac să mă simt fotbalist, sper să  jucăm mereu cu stadionul plin. S-a văzut și la ultimul meci, cel de Cupă cu FCSB, cred că golul doi a venit cumva și datorită lor, al suportului pe care ni l-au oferit, ne-au împins de la spate. În special acasă, suntem o echipă foarte agresivă și trebuie să arătăm asta din primul minut. Jucăm acasă și de aici nu poate să plece nimeni cu punct sau puncte”, a mai afirmat mijlocașul lui Poenaru.

L-a luat pe Pop sub „aripa” sa: „Îi dăm sfaturi, încredere și libertate”

După suspendarea lui Isac, alături de Anton și Cascini la mijlocul terenului a apărut Rareș Pop. Fotbalistul de 17 ani chiar a marcat un gol împotriva lui FCSB, în Cupă, la al doilea său meci de titular la UTA.

„Am auzit de Rareș de când am venit la Arad, mi s-a spus că este un copil talentat, iar eu l-am descoperit și foarte conștiincios și serios. Așadar, evoluțiile sale nu m-au surprins absolut deloc. Noi îl ajutăm, tot vestiarul îl susține, îi oferim sfaturi, îi dăm încredere, libertate, atât noi cât și staff-ul tehnic. Sperăm să ne ajute în continuare”, a încheiat Anton.

Paul Anton a adunat 420 de minute la UTA, 292, în campionat și 128 în cele două partide de Cupă. Selecțiile bistrițeanului la prima reprezentativă s-au oprit la 11.

Publicat: 22 10. 2022, 18:29