Pavel Badea iese la atac împotriva a ceea ce se întâmplă la Universitatea Craiova! „Nu sunt angajatul lui Rotaru și spun ce gândesc! A fost execrabil”
Pavel Badea iese la atac împotriva a ceea ce se întâmplă la Universitatea Craiova, după eliminarea din Cupa României!
Oltenii au părăsit competiția în faza sferturilor de finală, după un eșec suferit pe teren propriu împotriva celor de la Oțelul Galați.
Pavel Badea iese la atac împotriva a ceea ce se întâmplă la Universitatea Craiova
Gălățenii au reușit să împingă partida în prelungiri și au dat lovitura în Bănie în minutul 114, când Joao Lameira a înscris unicul gol al partidei.
Pavel Badea a dat de pământ cu Universitatea Craiova și susține că oltenii lui Petev au făcut o partidă execrabilă. Mai mult, fostul fotbalist nu a fost impresionat nici de ultimele jocuri ale echipei, în ciuda victoriilor importante obținute cu CFR Cluj și Rapid.
„O surpriză negativă și am suferit crunt aseară, atât eu cât și cei 9.000 de suporteri care au fost pe stadion. Ne așteptam la mai mult, a fost un meci execrabil din partea Universității Craiova. Un meci slab. Să nu reușești să finalizezi în prima repriză deloc, să fii modest pe toata durata jocului.
Chiar mi-a lăsat un gust amar. Trebuie să fim realiști, noi, din punct de vere al jocului, suferim mult. În ultimele etape, dincolo de rezultatele bune, jocul a fost slab, a rămas restant fotbalului. Ăsta este adevărul! Din punct de vere al jocului, avem de urcat. Poate sistemul nu e cel mai nimerit pentru jucătorii din lot, eu sunt nemulțumit de ce am văzut la ultimul meci și sper ca duminică să confirme așteptările pe care noi le avem de la ei.
Nu pot spune că a fost un rezultat mincinos cel cu Rapid, a fost un rezultat plin de șansă. Am avut o primă repriză slabă cu Rapid, iar în repriză a doua am avut 20 de minute în care, noi toți cei care iubim această echipă, am văzut un joc pe care îl așteptam. Agresivitate, continuitate în exprimare, reușite”, a declarat Pavel Badea, conform Fanatik.
Presa bulgară, cu ochii pe Universitatea Craiova
„Milen Zhelev şi colegii săi au eliminat Universitatea Craiova lui Ivaylo Petev, după o victorie cu 1-0, după prelungiri. Universitatea Craiova a fost în rolul de favorită nu doar datorită statutului de gazdă, ci și datorită formei sale bune, exprimată în trei victorii consecutive în campionat.
Echipa lui Petev a început cu moderaţie și a creat o ocazie de gol abia în minutul 36. Oţelul luat inițiativa şi oamenii lui Dorinel Munteanu au anihilat punctele forte ale Universității Craiova, dar au avut nevoie şi de puțin noroc la sfârșitul timpului normal, când Markovic a fost la câțiva centimetri de a oferi victoria gazdelor.
În prelungiri, Lameira a reușit să marcheze şi îi trimite gălățenii în semifinale. Dezamăgirea pentru Universitatea Craiova este uriașă, pentru că toți giganții fuseseră eliminați din competiţie, iar echipa lui Petev rămăsese principala favorită la câștigarea trofeului. În plus, «alb-albaștrii» au jucat 120 de minute înainte de derby-ul cu FCSB din campionat”, scrie Sportal.bg.