Pavel Badea îi cere lui Mihai Rotaru să aducă jucători de valoare la Universitatea Craiova: „În momentul de faţă nu avem faţă de cupe europene”

Pavel Badea îi cere lui Mihai Rotaru să aducă jucători de valoare la Universitatea Craiova: „În momentul de faţă nu avem faţă de cupe europene”
  • Publicat:

Pavel Badea, directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, îi cere lui Mihai Rotaru să facă investiții serioase la echipă în această vară.

Universitatea Craiova s-a calificat pentru a şaptea oară în ultimii în opt ani în cupele europene, după ce s-a impus la lovituri de departajare contra Universităţii Cluj, în meciul de baraj pentru Conference League. Niciodată, însă, nu a reuşit gruparea din Bănie să ajungă în grupele vreunei competiţii europene, obiectiv îndeplinit în anii trecuţi de formaţii care au şi dispărut apoi, precum Pandurii Târgu Jiu, Astra Giurgiu sau FC Vaslui.

La ultima prezenţă în competiţiile europene, acum doi ani, Universitatea Craiova a ratat calificarea în grupele Conference League la lovituri de departajare, în returul cu israelienii de la Hapoel Beer Sheva. Craiovenii au avut parte şi de adversari imposibili în Europa, precum AC Milan sau RB Leipzig, dar au şi păţit ruşini memorabile, fiind eliminaţi de Lokomotiv Tbilisi sau de albanezii de la Laci.

Pavel Badea vrea mai mult pentru Universitatea Craiova: „Sperăm că în cupele europene vom face mai mult ca în anii trecuţi”

Directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, fostul mare fotbalist al Ştiinţei, Pavel Badea, spune că echipa din Bănie are nevoie de întăriri pentru a face faţă în Conference League, deoarece „în momentul de faţă nu avem faţă de cupe europene”.

„Spectaculozitatea a fost la ea acasă la meciul de baraj şi, cu un pic mai multă şansă, Universitatea Craiova a reuşit să-şi îndeplinească obiectivul de participare în cupele europene. Am suferit crunt, ca mare parte dintre cei care au asistat la meci, dar şansa a fost de partea noastră. De aceea este fotbalul frumos, datorită spectacolului şi a stărilor pe care le creează. Să sperăm că în cupele europene vom face mai mult ca în anii trecuţi, vrem să reprezentăm cu mândrie şi onoare fotbalul românesc. Să sperăm că ne vom întări, pentru că în momentul de faţă nu avem faţă de cupe europene”, a declarat Pavel Badea.

Universitatea Craiova va intra în Conference League în turul 2 preliminar, unde va fi cap de serie. Tragerea la sorţi la fi pe 19 iunie, iar dubla manşă din această fază se va disputa pe 25 iulie şi 1 august. Pentru a ajunge în grupele Conference League, echipa lui Costel Gâlcă trebuie să treacă două tururi preliminare şi play-off-ul.

Adversarii pe care îi poate întâlni Universitatea Craiova în turul 2 preliminar al Conference League: Tromso (Norvegia), Hacken (Suedia), Torshavn (Feroe), Polissya Zhytomyr (Ucraina), Slask Wroclaw (Polonia), Puskas Akademia (Ungaria), Cherno More Varna (Bulgaria), Sabah, Sumgayit (ambele din Azerbaidjan), St Patrick’s Athletic (Irlanda), Zimbru Chișinău (Moldova), Ilves Tampere (Finlanda), Neman Grodno (Belarus), Cliftonville (Irlanda), Transinvest Vilnius (Lituania), Progres Niederkorn (Luxemburg), Radnicki Kragujevac (Serbia).

Pavel Badea, ezamăgit de selecția lui Edi Iordănescu: „Mitriţă trebuia să fie în lotul pentru EURO”

Pavel Badea spune că selecționerul Edi Iordănescu ar fi trebuit să treacă peste diferendele pe care le-a avut în trecut cu Alex Mitriţă şi să-l convoace în lotul pentru EURO, deoarece valoarea şi forma trebuie să primeze la echipa naţională.

„Lui Mitriţă i s-a făcut o nedreptate, pentru că la echipa naţională trebuie să meargă cei mai buni jucători. Selecţionerul nu a putut să treacă peste nişte discuţii pe care le-a avut în trecut cu Mitriţă. Aici se vede valoarea şi mărinimia unui om, să treacă peste micile răutăţi şi să arate că este un om care iubeşte România. Din punct de vedere fotbalistic, Mitriţă trebuia să participe la acest Campionat European, pentru că a fost unul dintre primii 3 fotbalişti ai campionatului românesc. Edi Iordănescu nu este prea iubit în Oltenia şi nici nu va ajunge vreodată să fie iubit, dar îi urăm baftă lui şi echipei naţionale la acest EURO” a mai spus Pavel Badea.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună infidelul când a dat cu ochii de ea
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună…
De nerecunoscut! Transformarea fizică a brazilianului numit ”circar” de Gigi Becali la FCSB
De nerecunoscut! Transformarea fizică a brazilianului numit ”circar” de Gigi Becali la FCSB
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut să se despartă atât de repede
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut…
Atletul român care nu a fost lăsat să participe la JO dintr-un motiv incredibil: „Mi s-a spus că oricum n-am șanse la medalie”
Atletul român care nu a fost lăsat să participe la JO dintr-un motiv incredibil: „Mi s-a spus că oricum n-am…
Cum arată acum Rocsana Marcu, fosta prezentatoare tv. S-a îngrășat enorm, iar fanii abia dacă o mai recunosc
Cum arată acum Rocsana Marcu, fosta prezentatoare tv. S-a îngrășat enorm, iar fanii abia dacă o mai recunosc
ULTIMA ORĂ! Florin Piersic a tras cortina! Anunț de ultim moment!
ULTIMA ORĂ! Florin Piersic a tras cortina! Anunț de ultim moment!
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
Metoda prin care Ionuț vrea să-și ia un apartament, fără bani din conturi sau credit. Dezvoltatorii imobiliare ridică din sprâncene
Metoda prin care Ionuț vrea să-și ia un apartament, fără bani din conturi sau credit. Dezvoltatorii imobiliare ridică din sprâncene
De ce atât de puține plante sunt ALBASTRE?
De ce atât de puține plante sunt ALBASTRE?
Milionarul român de doar 28 de ani, gest uriaş pentru o mamă singură cu 3 copii: Ai un suflet minunat
Milionarul român de doar 28 de ani, gest uriaş pentru o mamă singură cu 3 copii: Ai un suflet minunat
Cele două alimente care ne fac mai inteligenți, potrivit dr. Vlad Ciurea
Cele două alimente care ne fac mai inteligenți, potrivit dr. Vlad Ciurea
Mașinile care rămân garantat blocate la ITP. Vor fi reverificate la sânge de RAR
Mașinile care rămân garantat blocate la ITP. Vor fi reverificate la sânge de RAR
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
30 de streameri populari din România vin la primul event local de gaming din toamna asta
30 de streameri populari din România vin la primul event local de gaming din toamna asta
Sport murdar. Pedepse dictate după partide trucate la tenis şi anchetă în fotbal german
Sport murdar. Pedepse dictate după partide trucate la tenis şi anchetă în fotbal german
În cât timp se prescrie o infracțiune rutieră? După câte luni se anulează amenda de circulație
În cât timp se prescrie o infracțiune rutieră? După câte luni se anulează amenda de circulație
Michele Morrone, mesaj acid după vizita în România. Ce l-a făcut pe actor să răbufnească, în online. A transmis totul în română
Michele Morrone, mesaj acid după vizita în România. Ce l-a făcut pe actor să răbufnească, în online. A transmis totul…
×