Pe ce loc a ajuns România în clasamentul coeficienților UEFA: a venit imediat decontul pentru seara pe minus din Europa! Ungurii râd de noi cu 7 locuri mai sus
S-a aflat pe ce loc a ajuns România în clasamentul coeficienților UEFA, întrucât a venit imediat decontul pentru seara pe minus din Europa.
Ungurii rând de noi, în timp ce se află cu șapte locuri mai sus în ierarhie. Reamintim că CFR Cluj, Universitatea Craiova și Corvinul Hunedoara au încheiat fără gol marcat meciurile din competițiile europene disputate în cursul serii de joi.
Pe ce loc a ajuns România în clasamentul coeficienților UEFA
CFR Cluj, Universitatea Craiova și Corvinul Hunedoara au disputat meciuri în tururile preliminarii ale cupelor europene în cursul serii de joi, 25 iulie 24.
CFR Cluj a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida disputată în fața formației din Belarus, Neman Grodno. Corvinul Hunedoara a încheiat cu același scor disputa în fața vicecampioanei Croației, Rijeka, în timp ce Universitatea Craiova a fost dezamăgirea serii, după ce a pierdut în fața celor de la Maribor, scor 2-0.
Astfel, în ierarhia coeficienților UEFA, care este actualizată în timp real de statisticienii de la FootRankings, România a coborât un loc, până pe 29, fiind depășită de Suedia. După primul tur preliminar din Champions League & Europa League și după manșele tur din runda a doua de calificare din toate cele trei competiții europene, România are un coeficient de 1.125 pentru sezonul în curs.
Singurele echipe din România care au reușit să se impună până acum în tururile preliminarii ale competițiilor europene sunt FCSB, 7-1 și 4-0 în fața celor de la Virtus, și Corvinul Hunedoara, care s-a impus cu scorul de 4-0 în fața celor de la Paksi FC, vicecampioana Ungariei.
Echipele care o depășesc pe România în clasament
România nu stă atât de bine în clasamentul coeficienților, ocupând în momentul de față locul 29. Imediat după se află Republica Moldova, țara vecină care beneficiază de punctajul adus de Sheriff Tiraspol în sezonul 2021-2022, când a reușit să o învingă chiar pe Real Madrid, în grupele UEFA Champions League.
Astfel, peste România se află țări precum Azerbaidjan, Bulgaria, Cipru, Ungaria sau Slovacia. Israel, țara unde campioană este Maccabi Tel-Aviv, adversara lui FCSB din al doilea tur preliminar al UEFA Champions League, ocupă un impresionant loc 11.