Performanță remarcabilă! Gicu Grozav a ajuns cel mai bun marcator din era modernă a Petrolului
Petrolul este neînvinsă de șapte etape și ocupă locul șase în Superliga României. Gicu Grozav a marcat golul Petrolului în partida cu Farul și a bifat o performanță remarcabilă în cariera sa, derulată în cea mai mare parte la Ploiești.
Căpitanul lupilor galbeni a ajuns la 38 de goluri înscrise pentru Petrolul și a devenit cel mai bun marcator din era modernă a clubului. Adică din anul 2000 încoace.
Gicu Grozav, golgheterul celor de la Petrolul Ploiești
El l-a depășit astfel pe tunisianul Younes Hamza, care a rămas cu 37 de goluri pentru ploieșteni. Pe locul al treilea este Jeremy Bokila, autor a 22 de goluri. În stabilirea ierarhiei au fost luate în considerare numai golurile în prima ligă.
Gicu Grozav este la al treilea sezon consecutiv la Petrolul. În primul a marcat 11 goluri, în cel de-al doilea 9 goluri, iar în sezonul actual două goluri. În trecut, sezonul 2012-2013, el a punctat de nouă ori, iar în 2013-2014 a marcat șapte goluri.
Autor a peste 100 de goluri în cariera sa, Grozav are cea mai consistentă prezență pe tabela de marcaj la Petrolul. El a mai jucat la Unirea Alba Iulia, Standard Liege, Universitatea Cluj, Terek Grozni, Dinamo, Karabukspor, Bursaspor, Kisvarda, Diosgyor și MTK Budapesta.
Grozav a jucat 121 de meciuri pentru Petrolul în toare competițiile.
Mircea Dridea, cel mai bun marcator all-time al Petrolului
Gicu, care va împlini 34 de ani, pe 29 septembrie, este totuși departe de cel mai bun marcator al Petrolului din toate timpurile. Mircea Dridea, simbolul echipei ploieștene, a marcat 142 de goluri pentru Petrolul. El și-a dedicat toată cariera lupilor galbeni, jucând 273 de meciuri, între 1956 și 1971.
Un alt fotbalist legendar al Petrolului, Octavian Grigore a marcat 74 de goluri în 519 apariții pentru ploieșteni. Grigore a evoluat la Petrolul în perioada 1981-2000, jucând numai pentru această echipă.