Perioada la Dinamo București l-a terminat psihic pe fotbalistul cumpărat de Leverkusen, în vară, pentru 18.000.000 de euro! Cum a reușit să fugă din România: „Cel mai jos nivel”
Fotbalistul pentru care Bayer Leverkusen a plătit în vară o sumă uriașă de bani, de 18 milioane de euro, a vorbit recent despre perioada în care a evoluat pentru Dinamo București.
Aleix Garcia a dezvăluit că experiența din România l-a terminat psihic și a povestit cum a reușit să fugă din „Ștefan cel Mare”.
Cum vede Aleix Garcia perioada de la Dinamo București
Fotbalistul pentru care Bayer Leverkusen a plătit în vară o sumă uriașă de bani, de 18 milioane de euro, a vorbit recent despre perioada în care a evoluat pentru Dinamo București. Este vorba despre spaniolul Aleix Garcia a dezvăluit că experiența din România l-a terminat psihic și a povestit cum a reușit să fugă din „Ștefan cel Mare”.
Jucătorul, care a avut parte de un sezon foarte bun la Girona, a dezvăluit că a lucrat foarte mult cu un psiholog pentru a reușit să ajungă la cel mai înalt nivel.
„Am luat decizia să merg în România, gândindu-mă că voi continua să cresc, dar nu a fost cazul. A fost doar o altă experiență, chiar dacă a fost negativă la nivel profesional. Am avut noroc că erau mulți spanioli în echipă, iar viața de zi cu zi era bună.
Cum am primit al doilea telefon de la Mendilibar (n.r – antrenor la Eibar), pentru că prima dată nu s-a putut, mi-am făcut bagajele rapid și am plecat în iarnă. M-a salvat din acea situație. Am fost la cel mai slab nivel emoțional, iar de atunci mi-am schimbat mentalitatea. Am lucrat cu psiholog”, a declarat Aleix Garcia, fotbalistul celor de la Bayer Leverkusen.
Aleix Garcia a impresionat la Girona
Aleix Garcia a avut parte de un sezon foarte bun în tricoul celor de la Girona. Spaniolul a bifat nu mai puțin de 40 de apariții în La Liga și Copa del Rey și a reușit să înscrie de trei ori. Totodată, a oferit și șase pase decisive, iar prestațiile lui au atras atenția nemților de la Bayer Leverkusen, campioana Germaniei.
Evoluțiile bune pe care le-a avut au făcut ca valoarea lui să crească extrem de mult. Astfel, cota sa de piață a „explodat” și a ajuns în Bundesliga, în schimbul sumei de 18 milioane de euro.
În perioada în care a fost la Dinamo București, în 2020, fotbalistul în vârstă de 26 de ani avea o cotă de piață de două milioane de euro. În acest moment, spaniolul este cotat la 20 de milioane de euro, conform platformei de specialitate Transfermarkt.
Aleix Garcia a bifat doar opt partide în tricoul celor de la Dinamo București, bifând un total de 477 de minute pentru bucureșteni.