Pierdere grea pentru Emil Săndoi! Un titular de drept al lui Poli Iași a fost operat de urgență și va reveni abia anul viitor

Poli Iași a rămas fără unul dintre jucătorii importanți înainte de sprintul final de an. Fundașul Rareș Ispas, în vârstă de 24 de ani, titularul de drept în flancul stâng al apărării, a fost operat de urgență miercuri seară și nu va mai juca până la sfârșitul anului.

Rareș Ispas a fost operat de apendicită, iar intervenția a decurs fără probleme.

Rareș Ispas nu va mai juca în 2024

Echipa din Copou a suferit o pierdere importantă în acest final de an. Fundașul stânga Rareș Ispas, 24 de ani, a fost operat de apendicită și nu va mai putea juca în 2024. Fotbalistul ieșean s-a simțit rău în cursul zilei de miercuri, iar după ce a ajuns la Spitalul Sfântul Spiridon a fost băgat în operație de către medici.

Potrivit oficialilor ieșeni, Ispas a fost operat minim invaziv, iar intervenția laparoscopică a decurs fără probleme.

„Rareș s-a simțit rău, iar la spital medicii au decis să-l opereze de urgență, prin metoda laparoscopică. Intervenția a decurs fără probleme, iar Rareș va fi externat cel mai probabil vineri”, a declarat managerul executiv Florin Briaur pentru ProSport.

Poli Iași va juca șapte meciuri în mai puțin de o lună

Echipa pregătită de Emil Săndoi va avea un final de an extrem de aglomerat, cu șapte meciuri în mai puțin de o lună. Până la sfârșitul anului, Iașiul va disputa cinci partide în campionat și două în Cupa României, doar trei dintre acestea fiind pe teren propriu.

Poli va disputa următoarele două meciuri din SuperLigă în deplasare, cu FC Botoșani și Gloria Buzău, după care va juca acasă cu Farul, la Dinamo și din nou în Copou cu campioana FCSB. Moldovenii mai au și două meciuri în grupele Cupei României, primul în deplasare cu Sănătatea Cluj și al doilea pe teren propriu cu FC Hermannstadt.

Publicat: 21 11. 2024, 15:03