David Popa (17 ani), fotbalist cu profil ofensiv care a debutat la FCSB în sezonul 2023 – 2024 și care a fost lăudat de Gigi Becali, va părăsi gruparea roș-albastră în actuala stagiune.
Însă, nu definitiv, ci doar sub formă de împrumut. Iar partea bună pentru talentatul mijlocaș este aceea că va juca tot pentru o echipă din Superliga României.
David Popa este un talentat mijlocaș dreapta, care a făcut pasul la prima echipă a clubului patronat de Gigi Becali în sezonul 2023 – 2024. El a jucat în luna mai a acestui an în trei partide importante din play-off-ul Superligii, cu Universitatea Craiova, CFR Cluj și Rapid.
De asemenea, în actuala stagiune a fost deja utilizat o dată, însă nu în campionat, ci în preliminariile Ligii Campionilor. Mai precis, în returul cu Virtus, pe care roș-albaștrii l-au câștigat cu 4-0 și în care David Popa a evoluat timp de 45 de minute.
Însă, pentru că are șanse mici să se impună ca titular, David Popa nu va fi păstrat de FCSB pentru tot restul sezonului 2024 – 2025. Publicația Golazo.ro anunță că Gigi Becali a acceptat să îl trimită sub formă de împrumut la Poli Iași, tot în Superliga, în speranța că talentatul mijlocaș va prinde mai multe minute la formația antrenată de Tony da Silva. Conform sursei citate, David Popa va fi jucătorul grupării din Iași pentru tot restul stagiunii.
David Popa și-a consemnat debutul la FCSB la data de 6 mai 2024, într-un duel Universitatea Craiova – FCSB 2-0. Atunci a jucat doar un minut, însă cu toate acestea, Gigi Becali a apelat la cuvinte mari pentru a-l descrie după meci:
„I-am dat telefon lui Mihai (n.r. – Mihai Stoica) după două faze și i-am spus că Popa va fi fotbalist. E de genul lui Mitriță. O să fie fotbalist mare. Numai ca să-l putem aduce i-am luat și părinții la centrul de copii de la FCSB.
O să joace el în locul lui Tavi Popescu. George a pierdut toate mingile. Miculescu s-a ascuns de minge. E drept că n-a ajuns nicio minge la el, a jucat prost toată echipa”, declara Gigi Becali, la Prima Sport.
În partida FCSB – Virtus 4-0, David Popa a pasat decisiv la ultimul gol al roș-albaștrilor, cel înscris de David Miculescu în minutul 72.
David Popa își va sărbători majoratul în 2024, la data de 13 martie. La nivel de echipă națională, el a cochetat cu reprezentativele U15, U16 și U17.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER