Adrian Mititelu a anunțat că lotul echipei FC U Craiova va suferi schimbări majore în sezonul următor, iar patronul din Bănie a anunțat că doi fotbaliști indispensabili în acest moment vor pleca.
Deși s-au aflat constant printre cei mai buni jucători ai echipei în această ediție și au jucat în toate meciurile, Aurelian Chițu și Vlad Achim se află la ultimul lor sezon la FC U Craiova, a dezvăluit Mititelu.
Totodată, patronul clubului din Bănie și-a exprimat dezamăgirea cu privire la lipsa rezultatelor la nivel de copii și juniori, precizând dur că „80 la sută n-au niciun talent”.
„De la anul vor pleca vreo doi-trei jucători. Lui Chițu îi dau drumul, că are o vârstă. Achim probabil că va pleca și el. Voi mai avea doar vreo cinci români în lotul de 25 de jucători.
Nu mai pot. Dintre juniorii noștri, 80 la sută n-au niciun talent, decât că sunt niște copii care vor să facă sport pentru că așa vor părinții. Nu mă bucur pentru situația asta.
După atâta timp avem un singur tânăr, Mario Ilie, 16 ani și jumătate, care are niște calități foarte bune, dar nu știu dacă va ajunge fotbalist. E singurul pe care l-aș putea vedea peste un an la echipa mare. În rest, sunt dezamăgit, nu am nimic la juniori. Credeți că noi de tâmpiți luăm jucători străini?”, a spus Adrian Mititelu, citat de Sport.ro.
Prestațiile excelente ale lui Aurelian Chițu la FC U Craiova în acest sezon i-au atras atenția și lui Ilie Dumitrescu, cel care și-a exprimat aprecierea față de atacantul din Bănie.
„FC U Craiova are doi închizători foarte buni, pe Achim și Albu. Ai Sidibe, un jucător care creează dezechilibru. Îl au pe Chițu, care este într-o formă senzațională și Van Durmen în partea opusă.
Este o echipă grea, o echipă incomodă, care joacă atunci când intră în posesie. Chițu este ‘out of this world’ la Craiova. Da, da, da! Pentru ce a făcut e senzațional. Super inspirat”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER