Pare greu de crezut, dar plecarea unui jucător poate aduce mai mult entuziasm în rândul suporterilor decât transferul unui nou fotbalist. Se întâmplă acest lucru la CFR Cluj. Formația lui Nelu Varga a anunțat despărțirea de Luka Juricic. Atacantul bosniac a fost împrumutat pentru un an la Pyunik Yerevan, echipa de la care a fost și transferat în vară.
Remarcat când CFR a jucat contra lui Pyunik în preliminariile Champions League, atacantul a marcat doar 2 goluri în 17 partide. Acesta nu doar că n-a reușit să-i impresioneze pe fanii din Gruia, dar chiar i-a enervat teribil pe aceștia, care abia așteptau să-l vadă plecat. Asta reiese din comentariile avute de CFR la postarea de pe Facebook care anunța despărțirea de Juricic.
Sunt zeci de mesaje în care suporterii își manifestă bucuria pentru cedarea atacantului. „Doamne ajută! Felicitări!”, „În sfârșit”, „Bravo! Bună alegere”, „Ce ușurare să scapi de așa un jucător inutil”, „Nici cu poarta goală nu reușea să dea gol”, sunt câteva dintre comentariile CFR-iștilor.
Unii suporteri mulțumesc Divinității pentru plecarea lui Juricic. „Slavă Domnului că am scăpat de el!”, „A dat Dumnezeu”, „Cea mai bună veste a începutului de an. Doamne, de când aștept asta!”.
Sunt și comentarii care fac haz de situație. „Cel mai bun transfer de până acum”, scrie un suporter, iar un altul se teme că Juricic se va întoarce: „Bine că am scăpat de el, cu toate că tare mi-e teamă că în două luni ni-l trimit ăia înapoi”, scrie un alt fan despre jucătorul catalogat de altul drept „Cel mai slab atacant din istoria lui CFR”.
În locul lui Juricic, CFR și-a luat un atacant cu cifre foarte bune în sezonul trecut. Clujenii au plătit 300.000 de euro pentru a-l transfera pe nigerianul Peter Michael (25 de ani). Acesta vine din Finlanda, unde sezonul trecut a marcat 19 goluri în 32 de partide pentru formația VPS, cu care a terminat sezonul pe locul 3.
„Sper că vom crea amintiri frumoase împreună”, a spus nigerianul în filmulețul de prezentare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER