Cu fix o săptămână înaintea startului Superligii, Poli Iași și-a prezentat, sâmbătă, lotul cu care va aborda stagiunea 2024-2025.
Iașiul a jucat în Copou cu Zimbru Chișinău, formație situată pe locul trei în campionatul Republicii Moldova în sezonul trecut, iar trupa lui Tony da Silva a fost învinsă clar, scor 0-3.
Zimbru a deschis repede scorul, în minutul 9, prin Fabian Pegza, care a profitat de o gafă a portarului nou-venit Jesus Fernandez. Spaniolul a avut evoluții oscilante și în cantonament, gafând, de asemenea, nepermis pentru experiența sa.
Iașiul a controlat prima parte, a ratat câteva ocazii bune, prin Tailson, Rareș Ispas sau Vali Gheorghe, dar lipsa unui atacant de careu se resimte în continuare în jocul trupei din Copou.
Repriza a 2-a a curs după aceleași coordonate, cu Poli la cârma jocului, dar cu Zimbru la finalizare, Justice Ohajunwa ducând scorul la un incredibil 3-0 pentru oaspeți cu o dublă reușită în minutele 52 și 80.
La final, antrenorul Tony da Silva s-a dus glonț la vestiar pentru a-și certa elevii.
„Am fost la vestiar și i-am tras de urechi pe băieți. În prima repriză am controlat jocul, am avut ocazii. A fost primul meci acasă, cu suporterii, băieții erau nerăbdători să facă lucrurile prea repede, ultima decizie nu a fost inspirată. În repriza a doua am făcut niște schimbări, am luat două goluri. Avem o primă fază de construcție interesantă și la mijloc.
Conducerea trebuie să facă un efort mare să aducă un vârf diferit, pentru că am jucat tostă pregătirea fără atacant de careu. Avem doar jucători mobili în față, trebuie să ne adaptăm la asta. Nu mă îngrijorează neapărat scorul, eu sunt îngrijorat numai de atitudine. Asta le-am spus și la băieți în vestiar. Azi nu mi-a plăcut. Bine că s-a întâmplat acum, avem timp să corectăm. Eu cu atitudinea asta sunt primul care pleacă. Nu-mi place! Eu pot să pierd, dar cu capul sus, asta a fost deviza mea de fiecare dată. Eu sunt ca tatăl lor, când îmi place le spun, când nu-mi place îi cert. Eu nu sunt fraier și nu fac teatru. Am greșit, dar se întâmplă, mă deranjează însă când greșeala se repetă. Avem timp până la meci să ne revenim”, a declarat Tony da Silva.
Întrebat de obiectivul pentru sezonul viitor, Tony da Silva le-a cerut tuturor să rămână cu picioarele pe pământ și să nu uite că Poli s-a salvat totuși în ultimul meci de la retrogradare în campionatul trecut.
„Eu vreau să stau pe locurile 9-10, dar să rămânem cu picioarele pe pământ, să fim realiști. Și eu vreau Liga Campionilor, dar să rămânem cu picioarele pe pământ, să nu uităm de unde am venit. Avem nevoie de spectatori. Dacă nu avem buget pentru jucători de top, e nevoie de suporteri. Este nevoie să stai 3-4 ani în prima ligă, așa ai un echilibru, după aceea poți să visezi mai sus”, a completat Tony.
Tony da Silva a început meciul cu formula Jesus Fernandez – Todoroski, Florin Ilie, Samayoa, Ispas – Marchioni, Bordeianu, Alin Roman – Ștefanovici, Tailson, Vali Gheorghe, iar după pauză au mai intrat Ailenei, Luca Mihai, Harrison, Soares, Silva, Teixeira, Atanaskoski, Itu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER