Poli Iași – Farul Constanța 2-2, în etapa 19 din Superliga. Cele două echipe rămân vecine de clasament, pe locurile 10 și 11

SURSA FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze
18:27

MIN. 90: FINAL DE MECI

Marcel Bîrsan a pus capăt confruntării de la Iași.

18:12

MIN. 79: GOL POLI IAȘI

Alin Roman egalează cu o „torpilă” la vinclu din afara careului.

18:01

Min. 69: Goool Farul!

Rivaldinho înscrie pentru echipa lui Gică Hagi!

17:57

Min. 65: Goool Farul!

Radaslavescu egalează în Copou!

17:40

Min. 50: Ocazie pentru Poli Iași!

Guilherme trimite un șut amenințător spre poartă!

17:37

A început a doua repriză!

Arbitrul fluieră începerea reprizei secunde!

17:20

Pauză!

Centralul fluieră finalul primei părți!

16:58

Min. 28: Goool Poli Iași!

Guilherme deschide scorul pentru gruparea din Copou!

16:51

Min. 21: Ocazie pentru Farul!

Ciobanu trage de la mare distanță, dar mingea se duce doar în afara suprafeței de joc!

16:32

Min. 2: Ocazie pentru Poli Iași!

Florin Ilie lovește mingea cu capul, dar trimite peste poartă!

16:30

Min. 1: Fluier de start!

Arbitrul fluieră începerea partidei!

16:00

Echipele de start

Poli Iași: J. Fernandez – Guilherme Soares, F. Ilie, Samayoa, Atanaskoski – Gouet – V. Gheorghe , Bordeianu, A. Roman, Gheorghiță – Kamberi
Rezerve: Niga, Tănasă, Itu, Miskovic, Ștefanovici, Garobbio, Goncalves, Teixeira, Harrison, Omrani, Popa, Umar
Absent: Ispas (accidentat)
Antrenor: Emil Săndoi

Farul: Buzbuchi – I. Cercel, Bălașa, Gustavo Marins, Cr. Ganea – Vînă, Dican, Casap – Grigoryan, Alibec, A. Ciobanu
Rezerve: Ducan, Aioanei, Larie, Țîru, Buta, N. Popescu, Radaslavescu, Iancu, Cojocaru, Ferreira Mosca
Absenți: –
Antrenor: Gheorghe Hagi

Stadion: Emil Alexandrescu
Arbitru: Marcel Bîrsan
Asistenți: Radu Ghinguleac, Ionuț Neacșu

Știrea inițială.

Meciul Poli Iași – Farul Constanța are loc în etapa 19 din Superliga, sezonul 2024 – 2025, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro.

De asemenea, duelul de pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Iași poate fi urmărit și la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Poli Iași – Farul Constanța Live Video Online în etapa 19 din Superliga

Poli Iași și Farul Constanța, formații ce sunt mai aproape de ultimul loc al clasamentului decât de zona de play-off, se duelează, duminică, 8 decembrie 2024, de la ora 16:30, în etapa 19 a campionatului.

Înaintea acestei confruntări, Poli Iași este pe locul 12 în Superliga, cu 21 de puncte adunate după 18 meciuri. Moldovenii traversează o perioadă nefastă și vin după trei rezultate mai puțin bune, 1-2 cu Sepsi, 1-1 cu FC Botoșani și 0-2 cu Gloria Buzău.

De partea cealaltă, Farul Constanța este imediat deasupra adversarei în clasament, tot cu 21 de puncte, dar cu un golaveraj superior. Elevii lui Gică Hagi au înregistrat și ei două rezultate dezamăgitoare în precedentele două etape, scor 0-1 cu Oțelul Galați și 0-0 cu FC Botoșani.

Poli Iași și Farul Constanța sunt la doar 5 puncte în fața Gloriei Buzău, ultima clasată, în timp ce Sepsi, care se află pe 6, poziție de play-off, are 29 de puncte.

La capitolul dueluri directe, Farul Constanța se poate mândri cu faptul că a învins-o pe Poli Iași în tur, scor 2-0 la Ovidiu. În schimb, în sezonul precedent, Poli Iași s-a impus în deplasare, 3-1, iar Farul Constanța a câștigat la Iași, 3-2.

Echipele probabile

Poli Iași: J. Fernandez – Todoroski, Guilherme Soares, Samayoa, Atanaskoski – Gouet, Bordeianu – Gheorghiță, Roman, Tailson – Kamberi.
Rezerve: Ailenei, F. Ilie, Ștefanovici, Miskovic, Marchioni, Itu, G. Teixeira, V. Gheorghe, Omrani, Harrison, M. Tănasă, D. Popa.
Antrenor: Emil Săndoi

Farul Constanța: Buzbuchi – I. Cercel, Bălașa, Gustavo Marins, Cr. Ganea – Vînă, Dican, Casap – Grigoryan, Alibec, A. Ciobanu
Rezerve: Ducan, Munteanu, Dumitra, B. Țîru, Buta, Banu, N. Popescu, Radaslavescu, G. Iancu, I. Cojocaru, Rivaldinho
Antrenor: Gică Hagi

Stadion: „Emil Alexandrescu”
Arbitru: Marcel Bîrsan
Asistenți: Radu Ghinguleac, Ionuț Neacșu

Declarațiile antrenorilor

La conferința de presă premergătoare jocului de duminică, Emil Săndoi a vorbit despre importanța obținerii unui rezultat pozitiv:

Avem o serie destul de grea în acest final de an, dar să nu uităm că atunci când am venit la Iași aveam meciuri acasă cu echipe de top precum Craiova sau Universitatea Cluj și am reușit să obținem rezultate pozitive. Probabil că Farul și-ar fi dorit mult mai mult la începutul campionatul, dar și eu mi-aș fi dorit mult mai multe puncte, chiar dacă nu sunt aici de la începutul sezonului. Sunt convins că putem face și cu Farul o partidă bună, să avem o exprimare bună în teren, să fim realiști, altruiști și pragmatici, numai așa se pot obține rezultatele în fotbal. Poate și de asta am avut de suferit în unele momente, pentru că am tratat cu superficialitate anumite faze și asta ne-a costat”, a spus antrenorul lui Poli Iași.

Din tabăra adversă, Gică Hagi l-a trimis la conferința de presă pe secundul Cătălin Anghel:

În primul rând vreau să vă spun că între noi și Poli au fost mereu meciuri foarte disputate. Am jucat foarte multe meciuri la Iași, meciuri importante. Am jucat de multe ori acolo calificarea în play-off, am avut mereu meciuri grele, așa va fi si mâine. De când a venit Săndoi, Iașiul e o nucă tare, o echipa bună a campionatului care știe ce face. Având în vedere modul în care ne-am pregătit în ultima perioadă, eu zic că am făcut-o foarte bine și jocul e pregătit așa cum trebuie și așteptăm să facem mâine un rezultat bun. Mergem să câștigăm! Nu cred că avem nevoie de o serie bună, dar nu doar în ultimele etape. Cred că trebuie să începem să câștigăm, să legăm victoriile și să fim mult mai constanți în evoluție, nu doar pentru ultimele etape, ci pentru tot sezonul”, a declarat antrenorul secund al Farului Constanța.

Publicat: 08 12. 2024, 18:27
Actualizat: 08 12. 2024, 18:28