Obișnuiți cu deplasările, după ce au jucat pe teren străin șase din cele opt meciuri oficiale disputate în acest debut de sezon, fotbaliștii ieșeni nu stau acasă nici în pauza competițională. Abia revenită din Ardeal, unde a jucat partidele cu SCM Zalău și Universitatea Cluj, Poli Iași va pleca joi dimineață la Piatra Neamț, pentru un minicantonament de patru zile.
Săptămâna trecută, Politehnica Iași a petrecut șase nopți în Ardeal (una la Bistrița, două la Zalău și trei la Cluj), pentru ”dubla” SCM Zalău (Cupa României) – Universitatea Cluj (campionat), dar echipa lui Leo Grozavu nu va sta nici în următoarea perioadă în Copou. Reveniți acasă luni seară, ieșenii au primit două zile libere după succesul de pe Cluj Arena, 2-0 cu Universitatea Cluj, iar joi dimineață vor pleca la Piatra Neamț, pentru un minicantonament de pregătire.
Astfel, Poli va petrece a doua jumătate a săptămânii sub Pietricica. Joi, vineri și sâmbătă, antrenorul Leo Grozavu a programat câte două antrenamente, iar duminică, înainte de revenirea acasă, este perfectat un meci amical cu divizionara secundă Ceahlăul Piatra Neamț, cel mai probabil la ora 11.00.
Cum partida din etapa a 9-a a SuperLigii, cu FC Botoșani, a fost programată abia luni, 18 septembrie, oficialii din Copou iau în calcul perfectarea unui nou meci amical pentru săptămâna viitoare. Astfel, sunt șanse mari ca miercuri sau joi Poli Iași să joace un nou meci test, tot în deplasare, cu CSM Vaslui, echipă din Seria I a Ligii 3.
După 8 runde, Poli Iași ocupă locul 15, penultimul, în clasamentul SuperLigii, cu doar 6 puncte acumulate în șapte meciuri, având și o restanță de jucat, cu Sepsi Sf. Gheorghe. În etapa viitoare, a 9-a, Iașiul va juca pe teren propriu cu FC Botoșani, ultima clasată. De remarcat că Poli nu a mai jucat un meci oficial în Copou de pe 12 august, când pierdea cu 1-4 în fața Universității Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER