Politehnica Iași a obținut sâmbătă a doua victorie consecutivă pe teren propriu, 1-0 cu liderul Universitatea Cluj și a urcat pe un nesperat loc 7 în clasamentul SuperLigii.
Portughezul Guilherme Soares a marcat golul victoriei, în minutul 50, în urma unui corner și a produs primul eșec al clujenilor în acest sezon.
Poli a ajuns la trei meciuri consecutive fără gol primit după venirea lui Emil Săndoi în Copou, iar în ultimele trei etape a făcut două „victime” de top, Universitatea Craiova și Universitatea Cluj.
Antrenorul Emil Săndoi a explicat după meci ce a reușit să schimbe din momentul venirii sale în Copou.
„Un meci complicat, așa cum mă așteptam de altfel, pentru că am întâlnit echipa cea mai în formă din campionat, o echipă neînvinsă, cu un antrenor mai mult decât foarte bun, cu jucători de calitate. Vreau să-i felicit pe jucători pentru tot ce au făcut azi în teren. Am arătat ca o echipă disciplinată, care crede în șansa ei. Asta le-am spus și când am venit, acum trei etape, că eu cred în calitatea pe care ei o au, în grupul pe care l-am găsit în cabină.
Am reușit să legăm trei rezultate pozitive, cu multă muncă, cu sacrificiu, iar asta le dă jucătorilor încrederea de care au nevoie. Nici noi nu ne-am creat multe ocazii de a marca, dar nici Clujul nu a avut. Un joc destul de echilibrat, cu o posesie de partea adversarului. Dar sunt mulțumit că jucătorii noștri au crezut în ei și cred în continuare că pot să facă lucruri frumoase împreună”, a declarat Emil Săndoi.
Tehnicianul Iașiului spune că înlănțuirea rezultatelor bune și seria de meciuri fără gol primit sunt câștiguri reale pentru echipa sa. Dar și faptul că aceste victorii aduc un plus de încredere în vestiar.
„Acesta e cel mai mare câștig al nostru, că nu am primit gol în aceste jocuri, că am legat trei rezultate bune. Ne dorim să avem continuitate în rezultate pozitive. Am încercat să lucrăm pe compartimente de când am venit. Lucrăm și faza de apărare, și faza de atac.
Am încercat să stabilim niște principii, ca echipă, dar și la fiecare jucător individual. Și probabil că dacă am respectat acele principii ne-au ieșit și rezultatele”, a completat Emil Săndoi.
Din minutul 77, Poli Iași a jucat cu o linie de cinci fundași după înlocuirea mijlocașului Alin Roman cu stoperul Florin Ilie. Iar Emil Săndoi a explicat strategia aleasă pentru finalul meciului.
„Am trecut la acest sistem în momentul în care adversarul a început să joace cu mingi lungi în careul nostru, nu a mai construit cum o făcea de obicei.
Timpul trecând în favoarea noastră, la un moment dat au renunțat la o construcție elaborată și au încercat să arunce mingile în careu, de asta am trecut la un sistem cu trei fundași centrali, pentru că și eu începuseră să sară linia de mijloc”, a explicat Emil Săndoi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER