Dinamo s-a deplasat la Botoșani pentru meciul cu formația patronată de Valeriu Iftime din etapa 20, iar Dennis Politic (23 de ani) a reușit un golazo de Permier League în prima repriză.
Derby-ul ultimelor două clasate din Superliga se joacă pe stadionul Municipal din Botoșani, iar Dennis Politic, extrema celor de la Dinamo București, a reușit un gol superb în minutul 23.
Dennis Politic, gol de Premier League în meciul Botoșani – Dinamo
Fostul junior de la Manchester United, Dennis Politic, a deschis scorul în minutul 23 al meciului FC Botoșani – Dinamo, cu o execuție din afara careului lui Ducan.
Fotbalistul lui Dinamo a șutat puternic din afara careului, iar mingea s-a dus direct în vinclu. Ducan, goalkeeperul formației FC Botoșani, n-a avut nicio șansă, astfel că Dennis Politic a ajuns la trei goluri în sezonul actual din Superliga. (VIDEO AICI)
În momentul în care Dennis Politic a deschis scorul pe stadionul Municipal din Botoșani, Zeljko Kopic și ceilalți membri din staff-ul formației din Ștefan cel Mare s-au ridicat de pe bancă pentru a sărbători reușita fostului junior de la Manchester United.
Cotat de site-urile de specialitate la 250.000 de euro, Dennis Politic a ajuns la Dinamo pe 16 iulie 2023 după ce ultima dată a jucat la Cremonese. Fotbalistul în vârstă de 23 de ani a mai jucat pe parcursul carierei la Port Vale, Boltin, Salford, FC Brașov U19 și la juniorii lui Manchester United.
În tricoul formației din Ștefan cel Mare, Dennis Politic a jucat în 21 de meciuri și a înscris trei goluri.
Echipele de start de la Botoșani – Dinamo:
- Botoșani: Ducan – Benzar, Sadiku, Pius, Țigănașu – G. David, Dican, Florescu – N’Goma, Ilicic, Pinson
Rezerve: Ureche, Șeroni, Dragu, Casap, Petro, Cioiu, I. Dragomir, Adams, Drole
Antrenor: Mihai Ciobanu
- Dinamo: Golubovic – Lucas, Patriche, Homawoo – C. Costin, Iglesias, Ilic, Bordușanu – Ghezali, Gregorio, Politic
Rezerve: Began, Bena, Giafer, Moura, N. Roșu, Borcea, Abdallah, Țîră, D. Irimia.
Absenți: Bani, Amzăr (suspendați), Larrucea (accidentat)
Antrenor: Zeljko Kopic
- Stadion: Municipal (Botoșani)
Arbitru: Sebastian Colțescu; A1: Sebastian Gheorghe; A2: Alexandru Cerei; Arbitru VAR: Horațiu Feșnic; Asistent VAR: Ovidiu Artene
În cazul în care formația din Ștefan cel Mare reușește să se impună cu FC Botoșani, atunci „câinii” fac 13 puncte și se apropie la 10 de UTA Arad, echipa de pe locul 14 în clasamentul Superligii, și la 10 de Poli Iași, gruparea de pe poziția a 13-a.