Iustin Popescu, 30 de ani, a reziliat în cursul zilei de joi contractul cu Chindia Târgoviște, iar în acest moment portarul craiovean așteaptă oferte pentru semnarea unui nou angajament.
Goalkeeperul Iustin Popescu, 30 de ani este un produs al Școlii de Fotbal Gică Popescu, așa cum este și actualul portar al Craiovei lui Mihai Rotaru, Laurențiu Popescu, 27 de ani.
Trecut prin curtea celor de la Dinamo, Petrolul, Mioveni, Concordia și Chindia, Iustin Popescu nu a apucat să joace deloc la FCU sau CSU, cele două formații din orașul său natal.
ProSport a stat de vorbă cu Iustin Popescu, iar acesta ne-a dezvăluit care este situația sa contractuală. „De joi sunt un jucător liber de contract. Le mulțumesc frumos celor de la Chindia pentru înțelegere, dar cred că această variantă a rezilierii de contract a fost cea mai bună soluție pentru ambele părți.
Acum am plecat cu soția și familia în vacanță în Germania, dar telefonul meu rămâne deschis pentru eventualele oferte. Dacă aș juca în Craiova? Nu am jucat până acum la niciuna dintre cele două echipe de la mine din oraș. În Bănie am jucat doar când eram la juniori la școala lui Gică Popescu. Dacă mi-ar veni o ofertă din Craiova aș lua în calcul oferta, de ce nu? Deși aș prefera să îmi găsesc o echipă de liga 1, totuși nu aș spune nu unui proiect serios, cu stabilitate financiară și cu un obiectiv de promovare din Liga 2 în Liga 1. Telefonul meu este deschis.
Dar, momentan nu am primit nicio ofertă concretă de la nimeni și nu am ce informație clară să vă dau despre echipa unde voi juca în viitor”, a încheiat Iustin Popescu.
ProSport a stat de vorbă cu Paul Răducan, managerul Școlii de Fotbal a lui Gică Popescu, iar acesta ne-a vorbit despre Iustin Popescu. „Cum să nu îmi aduc aminte de Iustin Popescu, cel pe care noi l-am crescut? El a fost generația 93, iar Laurențiu Popescu, cel care acum e la echipa domnului Rotaru a fost la 97. Iustin a fost coleg de generație la noi cu Băluță de la FCSB. Ei doi erau prieteni foarte buni.
(Paul Răducan)
M-aș bucura ca într-o zi să îl vad și pe Iustin că vine să apere în Bănie. El este un portar foarte bun, care nu gafează. Lucrul asta este principala lui calitate, pe lângă faptul că e un portar care muncește mult la antrenamente. Nu mă intresează comentariile unora răutăcioase, unii habar nu au ce vorbesc despre școala noastră, dar să știți că aici la Școala lui Gică Popescu în decursul anilor am scos și noi foarte mulți fotbaliști care au jucat în Liga 1 sau au evolutat în străinătate. Unii au ajuns și pe la echipa națională sau căpitani de echipă pe la formațiile pe unde au evoluat în prima ligă”, a spus Paul Răducan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER