Cosmin Dur-Bozoancă, portarul nou-promovatei Oțelul Galați, este convins că echipa sa ar putea să termine sezonul în primele șase din clasament.
Cosmin Dur-Bozoancă, care începuse sezonul ca rezervă a lui Relu Stoian, nu exclude posibilitatea ca nou-promovata Oțelul Galați să termine sezonul pe loc de play-off.
„E un lucru bun (n.r. – că am 3 meciuri consecutive fără gol primit) care îmi dă încredere, atât mie cât și întregii echipe, care a ajutat la această performanță. Nu am emoții, am acumulat o oarecare experiență, sper să continui tot așa. Muncim foarte mult la fiecare meci, vedeți și voi cât de mult ne dăruim.
Este meritul întregii echipe, faza de apărare începe de la atacanți. Începe să fie o relație foarte bună cu fundașii. Sperăm să avem împreună rezulte foarte bune.
Mă așteptam să creștem de la meci la meci, încă e devreme să vorbim de poziția în clasament. Când se va termina sezonul vom vedea unde vom fi, dacă vom fi în play-off cu atât mai bine.
Avem meci cu Farul acasă, foarte important pentru noi și ne dorim să luăm cele 3 puncte chiar dacă jucăm împotriva campioanei. Acolo m-am format ca om, ca jucător.
Am învățat foarte multe de acolo, dar acum a venit rândul să fim adversari, îmi doresc foarte mult să câștigăm. Va fi o revedere frumoasă”, a declarat Cosmin Dur-Bozoancă pentru site-ul clubului.
Recent, Basarab Panduru a ținut să-l laude pe Dorinel Munteanu, antrenorul Oțelului, pentru decizia sa de a-și pune jucătorii să alerge excesiv.
„Eu am spus după primele etape că cele mai slabe echipe (n.r. – din campionat) sunt Iaşi şi Oţelul, dar că echipele alea o să facă treabă doar datorită antrenorilor, pentru că sunt singurii care pot face puncte cu acei jucători, altfel nu ai cum.
Mă crezi că mulţi râdeau de el, spuneau: ‘Băi, din 1970 nu a mai făcut nimeni cantonament la Slănic Moldova. Din 1970 nu a mai făcut nimeni ture de alergare de 1000 de metri’. (n.r. – între 11 și 18 iunie, Oțelul a efectuat un stagiu de pregătire la Vatra Dornei).
(…) Pentru că Dorinel a ştiut că asta este singura şansă a lor, să alerge mai mult decât adversarii”, a declarat Basarab Panduru, potrivit Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER