Preferatul lui Dan Petrescu și-a setat un obiectiv îndrăzneț pentru partea a doua a sezonului: „Îmi doresc să marchez 20 de goluri” | VIDEO
Anton Maglica a oferit primele declarații în tricoul celor de la CFR Cluj, după ce a semnat cu Campioana României în această iarnă.
Preferatul lui Dan Petrescu, primele declarații în calitate de jucător al celor de la CFR Cluj: „Îmi doresc să marchez 20 de goluri”
În vârstă de 31 de ani, atacantul croat a semnat cu „feroviarii” la cererea lui Dan Petrescu, după ce „Bursucul” l-a mai antrenat pe acesta la alte două formații.
Ultima echipa la care a jucat Anton Maglica a fost Apoel Nicosia, acolo unde a evoluat în 40 de partide și a marcat doar de 7 ori.
Croatul s-a alăturat deja echipa care se află în stagiul de pregătire din Antalya și a avut timp să ofere și primele declarații în calitate de jucător al celor de la CFR Cluj.
Maglica s-a declarat foarte bucuros că a semnat cu campioana României, aici unde l-a regăsit pe Dan Petrescu. Mai mult, fotbalistul a vorbit și despre obiectivele pe care și le-a stabilit la CFR Cluj.
„Sunt foarte fericit că am venit aici. E un club mare, în ultimii cinci ani au fost campioni. Antrenamentele sunt grele, dar trebuie să fiu într-o formă bună. Sunt de câteva zile la CFR. Când ai jucători care vorbesc aceeași limbă este ușor.
L-am avut ca antrenor de două ori, în China și Turcia. În China nu a fost așa ușor, dar trebui să dai tot ce ai mai bun.
Urmăream CFR dinainte, pentru că jucau în cupele europene. Obiectivul meu, să câștig campionatul, în Europa să mergem cât mai departe și să înscriu goluri.
Dacă e posibil, îmi doresc să marchez 20 de goluri, dar cred că este dificil. Dacă aș marca 10 goluri ar fi frumos. Îmi doresc să fiu sănătos”, a susținut croatul pentru site-ul oficial al campioanei.
Dan Petrescu a vorbit despre transferul lui Anton Maglica: „Am vorbit cu el și l-am certat”
„Era jucător liber și îl cunosc foarte bine. Îmi place să lucrez cu jucători pe care îi cunosc. Maglica… n-am apucat să mă bucur prea mult de el. Când am venit eu antrenor în China, el a plecat, la fel și în Turcia.
Am vorbit cu el și l-am certat că a dat doar un gol (n.r. – în sezonul 2022/2023, pentru APOEL Nicosia), pentru că are calități foarte bune de marcator. Normal că îl vreau înapoi pe Debeljuh. Am vorbit cu el, i-am zis să se facă bine și să facă antrenamente”, a declarat Dan Petrescu, la emisiunea Fotbal Club.