Horațiu Moldovan, portarul român în vârstă de 25 de ani de la Rapid București, ar putea ajunge la Dinamo Zagreb, iar presa din Croația a fost surprinsă de această veste.
După ce au apărut informații cu privire la posibilul transfer al lui Horațiu Moldovan în Croația, la campioana Dinamo Zagreb, presa de acolo a fost surprinsă de suma vehiculată.
Dinamo Zagreb ar fi dispusă să îi plătească echipei din București clauza de reziliere a contractului lui Horațiu Moldovan care ar fi de peste 800 de mii de euro.
Ceea ce i-a șocat însă pe jurnaliștii croați a fost suma pe care ar fi dispusă Dinamo Zagreb să o plătească pentru salariul anual portarului român, adică în jur de 500 de mii de euro, ceea ce înseamnă în jur de 41-42 de mii de euro pe lună.
„Sergej Jakirovic a găsit un nou portar: va merge la EURO și va avea un salariu anual ireal la Dinamo: 500.000 de euro!”, a titrat presa din Croația.
„O sumă astronomică este vehiculată, iar această informație vorbește de la sine despre puterea financiară a celui mai de succes club din Croația.
Transferul unui portar pe Maksimir va fi o prioritate și se pare că deja este cunoscut succesorul lui Livakovic între buturi.
În prima parte a acestui sezon, Dinamo i-a folosit atât pe Ivan Nesitic, cât și pe Danijelo Zagorac, iar atunci când portarii sunt schimbați constant e un semn clar de nemulțumire”, au notat apoi jurnaliștii croați.
După prestațiile foarte bune în tricoul echipei naționale a României și calificarea la Campionatul European din 2024, Horațiu Moldovan a intrat în atenția echipelor din străinătate.
Florin Prunea, fostul mare portar al României, s-a declarat convins că Rapid nu îl va mai putea păstra pe Horațiu Moldovan după calificarea la turneul final din Germania.
„(n.r. ești mulțumit de el?) Foarte mulțumit! El și-a câștigat pe drept tricoul echipei naționale la început și după aceea cel de titular. Toată lumea mă întreabă, chiar și azi m-a sunat cineva: «Domn’e, dar crezi că se impune schimbarea lui Horațiu Moldovan?». Asta nu e o întrebare serioasă din punctul meu de vedere. Eu cred că este portarul numărul 1 în momentul de față, este într-o formă foarte bună și chiar dacă nu e un portar cu multe jocuri la echipa națională a dovedit în aceste preliminarii că e într-o creștere fantastică. Eu nu știu cât îl mai poate ține Rapid, sincer. Are și o clauză de reziliere, din câte știu, destul de mică. Eu cred că dacă echipa națională se va califica el va face pasul spre o echipă, la vară… (n.r. eventual și dacă face un turneul final bun la începutul verii…) Va avea o echipă de top! Rapid trebuie să își caute portar, pentru că îl va pierde. Îl va vinde, cred, foarte repede”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER