Presa din Portugalia a reacționat după scandalul de la Oțelul Galați – Sepsi Sf. Gheorghe

SURSA FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Publicația A Bola, poate cea mai renumită atunci când vine vorba despre presa sportivă din Portugalia, a reacționat prin intermediul unui material redactat vineri, 30 august, cu privire la scandalul de la partida Oțelul Galați – Sepsi OSK Sf. Gheorghe.

Cele două formații s-au întâlnit în etapa cu numărul 8 din Superliga României, iar la capătul celor 90 de minute gazdele s-au impus fără drept de apel, scor 2-0. Însă, jocul a fost umbrit și de un moment care rar poate fi văzut în fotbalul profesionist.

„Scandal în România”. Momentul șoc de la partida Oțelul Galați – Sepsi Sf. Gheorghe a ajuns și în presa din Portugalia

Vineri, 30 august, Oțelul Galați și Sepsi s-au duelat în runda 8 din Superliga, iar partida a fost decisă de cele două goluri marcate de Alexandru Pop, în minutele 22 și 42. Atacantul lui Dorinel Munteanu i-a adus astfel o victorie importantă Oțelului, care a urcat până pe locul secund în clasament, cu 15 puncte, la egalitate cu liderul Universitatea Cluj.

Însă, jocul de la Galați a fost umbrit și de un moment cum rar poate fi întâlnit în fotbalul profesionist. Cu doar câteva zeci de minute înaintea fluierului de start din partida Oțelul – Sepsi, antrenorul oaspeților a inspectat terenul și a văzut un detaliu care l-a pus pe gânduri. Neamțul în vârstă de 61 de ani, care colaborează cu Sepsi din decembrie 2023, a remarcat că porțile de pe Stadionul Oțelul par să fie mai mici decât impune regulamentul LPF. Astfel s-a realizat o inspecție de ultim moment și s-a descoperit că Bernd Storck a avut dreptate. La una dintre porți, bara transversală se afla la o distanță de 2.41 metri față de sol, iar la cealaltă la 2.38 metri. Asta în condițiile în care regulamentul LPF impune că porțile să măsoare, pe înălțime, 2.44 metri.

Problema a fost remediată înainte de fluierul de start, însă scandalul a făcut vâlvă inclusiv în presa internațională. Publicația A Bola, una dintre cele mai renumite din Portugalia pe parte de sport, a titrat:

Scandal în România: antrenorul descoperă că porțile au dimensiunea greșită”, se arată într-un material redactat vineri, 30 august.

Portughezii au distribuit și un clip devenit viral pe platforma X, fosta Twitter, iar în continuarea articolului au punctat:

Bernd Storck a observat că porțile erau cu câțiva centimetri mai mici și a alertat echipa de arbitri. Echipa gazdă a remediat situația înainte de începerea jocului”, au cumpletat lusitanii.

Clipul distribuit de portughezi a fost încărcat pe X de „Un Truc de Foot”, o pagină franceză care beneficiază de peste 180.000 de urmăritori. În descrierea filmulețului, francezii au scris:

În România, antrenorul lui Sepsi are îndoieli cu privire la înălțimea porților și cere ca acestea să fie verificate înaintea meciului de la Oțelul. În realitate, bara transversală nu se află la înălțimea regulamentară, iar oficialii trebuie să facă săpături pe linia porții înainte de lovitura de start”, au scris și francezii de pe pagina de X „Un Truc de Foot”.

SURSA FOTO: SPORT PICTURES. Trasarea liniei porții la meciul de fotbal dintre Oțelul Galați și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, din cadrul Superligii, desfășurat pe Stadionul Oțelul din Galați, vineri 30 august 2024

Dorinel Munteanu, reacție nervoasă după meci

După victoria pe care a obținut-o în fața lui Sepsi, Dorinel Munteanu nu a ratat ocazia și l-a atacat pe Bernd Storck în fața reporterilor. Antrenorul Oțelului nu a înțeles de ce neamțul a ținut să semnalizeze un detaliu precum cel menționat mai sus înaintea unui meci oficial:

Am vorbit foarte puțin cu Storck. Am înțeles că au fost ceva incidente cu poarta. Românisme. Nu înțeleg de ce a apelat la aceste lucruri. Trebuia să se uite mai bine să ajungă echipa lui la poarta noastră. Să lăsăm poarta. Nu e frumos”, a răbufnit Dorinel Munteanu, după Oțelul Galați – Sepsi 2-0.

Publicat: 31 08. 2024, 09:09