Presa din Ungaria a dat verdictul despre transferul pe care Gigi Becali l-a făcut de la echipa finanțată de Viktor Orban şi guvernul maghiar

Presa din Ungaria a dat verdictul despre transferul pe care Gigi Becali l-a făcut de la echipa finanțată de Viktor Orban şi guvernul maghiar
Vezi galeria foto - 5 poze

Gigi Becali a adus la FCSB un jucător de la echipa finanțată de Viktor Orban şi guvernul maghiar, iar presa din Ungaria a dat verdictul cu privire la transfer.

Marius Ștefănescu este noul jucător al lui FCSB, transferul fiind anunțat de echipa lui Gigi Becali, iar presa din Ungaria a tratat evenimentul.

Presa maghiară scrie că Sepsi l-a dat pe Ștefănescu la FCSB pentru o sumă record

Atacantul de bandă dreaptă Marius Ștefănescu va juca, din sezonul viitor, la FCSB. Gigi Becali l-a convins pe finanțatorul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi, să-l cedeze pe jucător, deși omul de afaceri din Sfântu Gheorghe excludea varianta în urmă cu două luni.

„Sepsi OSK și-a vândut unul dintre cei mai buni jucători pentru o sumă-record: campioana României, FCSB, a plătit 1,31 milioane de euro pentru a-l aduce pe Marius Ștefănescu. (…)

Gigi Becali, patronul FCSB, a dezvăluit totul înainte de anunțul oficial. Acesta va semna un contract de cinci ani de zile, potrivit presei din România, iar Ștefănescu va primi un salariu dublu față de cel de la Sfântu Gheorghe. (…)

Transferul lui Ștefănescu a fost un subiect de presă în România în ultimele luni, deoarece celălalt club de top din București, Rapid, a vrut de asemenea să-l transfere”, a scris publicația maghiară Nemzeti Sport.

Ștefănescu a fost dorit și la Rapid

Jurnaliștii amintesc și faptul că Marius Ștefănescu va avea la FCSB un salariu anual de 200.000 de euro. De asemenea, nu este uitat „amănuntul” că atacantul a fost dorit și de acționarul majoritar de la Rapid, Dan Șucu.

Publicația amintește și faptul că milionarul român l-a acuzat pe Ștefănescu de faptul că nu a vrut să joace în prima etapă din play-off împotriva celor de la FCSB. Potrivit lui Dan Șucu, jucătorul a luat intenționat cartonaș galben, în minutul 90+4, pentru a nu juca împotriva grupării roș-albastre.

Ștefănescu a jucat marcat 14 goluri în cele 45 de meciuri jucate în sezonul trecut

Atacantul de bandă dreaptă a fost unul dintre oamenii de bază de la Sepsi, în ediția de campionat care s-a încheiat la jumătatea lunii trecute. Marius Ștefănescu a bifat 45 de meciuri.

A jucat de 27 de ori în sezonul regulat, de nouă ori în play-off, absentând doar la meciul din prima etapă, cu FCSB, când Sepsi a pierdut pe Arena Națională, cu 1-2, de șase ori în cupele europene, a avut două prezențe în Cupa României, plus cea din Supercupa României.

Atacantul a înscris nu mai puțin de 14 goluri, dinhtre care 11 în sezonul regulat al Superligii și trei în play-off.

Publicat: 14 06. 2024, 21:27