Presa din Ungaria a reacționat după ce Sepsi – FC U Craiova a fost oprit din cauza scandărilor xenofobe: „Ultrașii acestei echipe sunt printre cei mai periculoși din România! Au strigat exclusiv cuvinte împotriva maghiarilor”

Jurnaliștii din Ungaria au reacționat după ce meciul Sepsi – FC U Craiova a fost oprit din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei oaspeților.

Presa din Ungaria a reacționat după ce Sepsi – FC U Craiova a fost oprit din cauza scandărilor xenofobe

Sepsi – FC U Craiova a fost oprit de arbitrul de centru Andrei Chivulete la jumătatea primei reprize. După ce le-a acordat un răgaz de 10 minute fanilor olteni, pentru a se calma, a hotărât să fluiere finalul, deoarece aceștia au continuat cu scandările xenofobe.

Presa din Ungaria a reacționat imediat și a scris că acest caz este unic în istoria fotbalului din România!

„Primul meci de acasă al celor Sepsi OSK din 2023 în campionatul românesc a durat doar 25 de minute. Arbitrul Florin Chivulete a întrerupt meciul de două ori din cauza scandărilor anti-maghiare ale suporterilor celor de la FCU Craiova, iar apoi a fluierat definitiv finalul meciului.

Ultrașii echipei Craiova sunt de ani de zile printre cei mai periculoși din România, amenințându-și constant propriii jucători și manageri. Astăzi, pe ei nu i-a interesat nicio clipă ceea ce s-a întâmplat pe teren. Au strigat aproape exclusiv cuvinte împotriva maghiarilor, în ciuda repetatelor avertismente ale crainicului local.

Chivulete a întrerupt meciul pentru prima dată în minutul 24, iar apoi a ordonat echipelor să intre în vestiar un minut mai târziu. După zece minute, jocul s-a reluat, dar din moment ce fanii vizitatorilor nu au încetat să-i insulte pe unguri, după doar 20 de secunde, arbitrul a anulat definitiv meciul – luând o decizie unică în istoria fotbalului românesc.

A mai fost suspendat un meci în România, din cauza unui scandal în tribune (Rapid-Steaua în 2008, după ce un arbitru a fost lovit), dar este prima dată când se încheie din cauza suporterilor odioși.  Este de așteptat ca victoria să fie acordată lui Sepsi, cu 3-0 la masa verde. În locul meciului ratat, Cristiano Bergodi, managerul lui Sepsi, a programat imediat un antrenament”, au notat ungurii de la Nemzetisport, potrivit Digi Sport.

Deținătorul drepturilor TV pentru partidele din Superliga ia atitudine după scandările xenofobe de la Sepsi – FC U Craiova: „Acest meci a fost plătit! Nu mai merge așa” | EXCLUSIV

Meciul dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și FC U Craiova, din cadrul etapei cu numărul 23 din Superliga, a fost încheiat în minutul 26, la scorul de 0-0, din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei clubului din Bănie.

În urma celor întâmplate, FC U Craiova  o să piardă cu siguranță meciul la „masa verde”, după ce cazul va fi judecat de către Comisia de Disciplină și Etică.

Contactat de către ProSport, Orlando Nicoară, directorul deținătorului drepturilor TV din Superliga, a anunțat că așteaptă decizia comisiilor de specialitate în ceea ce privește situația iscată la Sfântu Gheorghe și și-a exprimat dezamăgirea privind cele întâmplate.

„Este mare păcat pentru Craiova. Probabil vor risca pierderea meciului la «masa verde», cu 0-3, iar Craiova chiar începuse foarte bine acest joc. Fotbaliștii nu au nicio vină. Noi vom aștepta un raport al Comisiei Centrale, dar și o poziție de la Liga Profesionistă de Fotbal.

Nu îmi doresc să mai avem astfel de cazuri în România. Acest meci a fost plătit, iar acum nimeni nu îl mai poate viziona. Însă, suporterii la rândul lor trebuie să înțeleagă că nu mai merge așa. Trebuie să înceteze cu astfel de manifestări că uitați unde se ajunge”, a spus Orlando Nicoară, în exclusivitate pentru ProSport.

(Sursă foto: Inquam Photos / Alex Nicodim)

Publicat: 29 01. 2023, 18:41