Eugen Neagoe este unul dintre cei trei antrenori pe care Mihai Rotaru i-a pus pe lista de tehnicieni pe care i-ar dori la echipă.
Se pare că fostul jucător și antrenor al oltenilor are șanse mari să preia echipa din Bănie din moment ce până și prietenii lui Neagoe îl bănuiesc că va ajunge la Craiova.
„Sincer, nu, n-am avut nicio discuție oficială. Așa mă sună foarte mulți prieteni, îmi spun: „știi, că nu vrei să spui…”. Nu este adevărat. Le-am spus și lor. În urmă cu ceva timp chiar președintele clubului, Sorin Cîrțu, a spus că de fiecare dată când s-a schimbat antrenorul la Craiova a apărut și numele meu și v-am spus de ce.
De fiecare dată când au fost probleme la Craiova numele meu s-a vehiculat. Știți foarte bine istoricul meu. Acolo am crescut, acolo am jucat aproape 9 ani la prima echipă, am câștigat trofee cu Universitatea Craiova. Are un loc special în inima mea, dar în acest moment sunt la Universitatea Cluj, chiar nu pot să comentez nimic despre Craiova în acest moment”, a spus Eugen Neagoe la conferința de presă dinaintea partidei „U” Cluj – UTA.
Finanțatorul Universității Craiova a anunțat data la care echipa va avea un nou tehnician. „După 17 decembrie va fi un alt antrenor”, a spus Mihai Rotaru la Digisport. Coincidență sau nu, această este exact ziua în care Universitatea Cluj are de disputat ultima partidă din acest sezon, pe terenul lui Sepsi.
Eugen Neagoe spune că va discuta cu oficialii Universității Cluj dacă va veni o ofertă de la Craiova și nu și-a ascuns dragostea pentru echipa la care a crescut.
„Nu știu ce se va întâmpla în viitor, dar în acest moment eu mă gândesc doar la jocul pe care îl avem cu UTA și apoi mă voi gândi la jocul de la Sfîntu Gheorghe. Acolo (n.r. Craiova) am crescut, de la 10 ani am mers la fotbal, am jucat la Universitatea Craiova atâția ani. Acel club este special pentru mine. Nu pot să dezvolt subiectul pentru că nu s-a pus problema. Dacă se va pune problema, sigur că primul lucru pe care îl voi face, voi discuta cu conducerea clubului. Știu ce înseamnă Universitatea Craiova. Cunosc foarte mulți oameni care sunt în club în acest moment, știu cât de greu atârnă acea emblemă a clubului pe tricoul fiecărui jucător, așa cum am spus. Nu este ușor, dar acolo am crescut”, a spus Eugen Neagoe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER