Gigi Becali a primit o suspendare uriașă din partea Comisiei de Disciplină pentru declarații sexiste și a luat deja prima decizie în cazul acestei sentințe.
Patronul celor de la FCSB a fost amendat cu 50.000 de lei de Comisia de Disciplină și a primit o suspendare de șase luni, după ce a dat declarații sexiste la adresa arbitrului Cristina Trandafir.
Gigi Becali a primit o suspendare uriașă, de șase luni, însă latifundiarul din Pipera nu va fi afectat deloc deoarece îi sunt interzise activități pe care oricum nu le-a mai făcut de mulți ani. Patronul este deranjat doar de amenda primită din partea Comisiei de Disciplină și a decis să facă recurs pentru a scăpa de sancțiunea financiară.
„A. De a avea acces în incinta terenului de joc, în tunel, pe culoarele de acces şi la vestiarele echipelor şi ale arbitrilor. B. De a lua loc pe banca de rezerve şi de a conduce echipa în incinta terenului de joc”, se arată în regulament.
„A. De a avea acces în incinta terenului de joc, în tunel, pe culoarele de acces şi la vestiarele echipelor şi ale arbitrilor.
B. De a lua loc pe banca de rezerve şi de a conduce echipa în incinta terenului de joc”, se arată în regulament.
Gigi Becali a reacționat imediat după victoria cu FC Botoșani, scor 3-2, în penultima etapă din campionatul regulat. Patronul FCSB a avut un derapaj la adresa arbitrului Cristina Trandafir, care s-a aflat în camera VAR. Acesta a fost deranjat de fazele în care arbitrul Cătălin Buși a fost chemat la VAR pentru a consulta faze din meci, în urma cărora le-a acordat cartonașe roșii lui Nana Antwi (min. 20) și Darius Olaru (min. 91).
„Băi, ce înseamnă roşu? Înseamnă mingea în control. Unde a fost mingea în control? Pentru că era la Nana, numai că el a dat lumânare. A atins ăla mingea. Cum a avut control?
Când e vorba de Becali, nimeni nu mai are rafinament de inteligență de arbitraj, nici măcar Avram, care e băiat deștept. Dar când e vorba de mine, nici el nu mai e cum trebuie. El, săracul arbitru, a arbitrat bine. Dar vine o femeie şi spune roşu. Păi, dacă pui o femeie…
Băi, eşti nebun la cap? Ati înnebunit cu toţii? Lasă, mă, femeile la femei, bărbații la bărbați. Asta e lupta la jocuri. Lupta la bărbați o arbitrează bărbații, băi, nebunilor. Ați înnebunit cu toţii?!
A făcut Dumnezeu dreptate, ea nu-și dă seama că trebuie să intervină peste bărbat.
Deci, avea control sau nu? Până cobora mingea, şi Dawa și Ngezana ajungeau acolo. Cum controla mingea de la distanță, din aer?”, a spus Gigi Becali, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Digisport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER