Eric Omondi (29 de ani), atacantul celor de la UTA, a oferit prima reacție după ce s-a filmat în tricoul celor de la Poli Iași.
Fotbalistul kenyan i-a pus pe jar, marți, pe suporterii celor de la UTA, printr-un filmuleț postat pe contul său de Instagram. Vârful african în vârstă de 29 de ani s-a filmat în tricoul Politehnicii Iași, iar fanii arădeni, precum și cei ieșeni, au luat acest gest ca pe un anunț al transferului său în Copou.
După ce imaginea în care apărea în tricoul moldovenilor s-a viralizat pe rețelele de socializare, apărând pe grupuri ale suporterilor din Arad și Iași, Omondi a șters postarea. Iar, după câteva ore, atacantul Aradului a venit cu o primă reacție.
Eric Omondi a postat pe contul său de Instagram o scrisoare prin care își cere scuze pentru confuzia creată, afirmând că a îmbrăcat tricoul Iașiului, primit de la un prieten, în spirit de glumă.
„Vreau să clarific câteva zvonuri care au circulat în ultimele ore. Tricoul pe care l-am purtat în videoclipul postat pe Instagram Story l-am primit de la un prieten. Înțeleg că s-a creat o confuzie și vreau să clarific acest lucru. Asta nu înseamnă că am semnat cu acea echipă (n.r. Poli Iași). Sunt încă jucătorul echipei UTA Arad și apreciez sprijinul suporterilor noștri.
Îmi cer scuze pentru confuzia creată și vă asigur că angajamentul meu pentru UTA rămâne unul puternic. Vă mulțumesc pentru susținere”, a scris Eric Omondi în mesajul adresat suporterilor arădeni.
Văzând imaginea cu Eric Omondi echipat în tricoul Politehnicii Iași, președintele echipei din Copou, Cornel Șfaițer, s-a arătat surprins și a negat orice tratative cu atacantul african.
„Nu înțeleg cum este posibil ca acesta să se fotografieze în tricoul Iașiului. Nu se pune problema unui transfer, probabil a fost o glumă.
Nu am avut discuții cu Omondi și nici cu vreun agent de-al său. Nu a fost și nici nu este pe lista noastră de achiziții”, a declarat Cornel Șfaițer, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER