Prima reacție a impresarului care a bruscat ziariştii la meciul Rapid Bucureşti – Oțelul Galați 0-0
Impresarul Rareș Pop care a bruscat ziariștii la meciul Rapid – Oțelul Galați 0-0 a avut o primă reacție după ieșira huliganică la adresa ziariștilor de la meciul din Giulești.
Rareș Pop și-a cerut „mii de scuze” după ce a împins jurnaliștii care încercau să afle amănunte despre accidentarea gravă a lui Cristian Chira, de la Oțelul Galați.
A reacționat impresarului care a împins ziariştii care încercau să-și facă meseria la meciul din Giulești
Rareș Pop, devenit agent de jucători în 2023, a bruscat reporterii care încercau să afle cât mai mult detalii espre Cristian Chira, jucătorul Oțelului Galați care și-a rupt glezna în timpul meciului din Giulești. Agentul purta o legitimație de oficial al clubului oaspete și și-a permis să îmbrâncescă jurnaliștii prezenți la meci.
A doua zi după incidentul regretabil, agentul FIFA l-a sunat pe reporterul împins în gard, și și-a cerut scuze față de acesta și față de publicația pentru care lucrează, motivând că totul s-a întâmplat la nervi și că, în mod normal, el nu reacționează în acest mod.
„Îmi cer mii de scuze pentru evenimentul de ieri, nu îmi stă în caracter să fac așa ceva, a fost o reacție total greșită, e regretabilă din punctul meu de vedere. În febra meciului, fiind jucătorul meu pe targă…
Eu te-am sunat să îmi cer scuze față de tine personal și trustului media pentru care activezi, explicații putem să găsim cu toții, dar nu sunt genul care să caut alibiuri, trebuia să am cu totul și cu totul altă reacție, nu vreau să o pun pe seama niciunui aspect.
Eu o să respect orice decizie se ia, dacă tu te gândești să mă dai în judecată este dreptul tău, nu pot să comentez nimic în cazul ăsta, este decizia ta.
Dacă putem să ne facem meseria și să aducem un plus în ceea ce facem noi, Doamne ajută. Și eu sunt un tip credincios și nu mă abat de la aceste obiceiuri, a fost un caz particular în ceea ce mă privește.
Eu încercam să protejez intimitatea jucătorului în clipele grele prin care trecea. Eu am fost coleg de echipă cu el, este prietenul meu, a fost meciul lui de debut.
Îmi suna telefonul încontinuu, maică-sa, taică-su, frate-su, plângeau în telefon, întrebau ce are. După ce au plâns înainte de meci că va juca titular, direct cu Rapid, părinți fericiți, cum s-ar fi întâmplat și în cazul tău dacă ai fi fost.
În momentul ăsta, într-un stres legat de ce are, am avut o reacție foarte proastă, nu îmi stă în caracter așa ceva, o să fac și public, merit chestia asta”, i-a transmis Pop, conform IAmSport.
A venit și nota de plată pentru impresarul-bătăuș
Jandarmerii prezenți la fața locului nu au stat pe gânduri și au reacționat. L-au sancționat dur pe Rareș Pop, acest primind interdicție pe stadion timp de un an și o amendă în valoare de 500 de lei.
„Referitor la imaginile apărute în spațiul public, în care doi bărbați sunt implicați într-un conflict, precizăm faptul că jandarmii aflați la fața locului au observat incidentul și, ulterior, au luat măsuri pentru menținerea la o distanță de siguranță a celor implicați.
De asemenea, bărbatul care a inițiat conflictul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei și sancțiunea complementară de interzicere a accesului la meciurile de fotbal, pe o perioadă de un an.
Subliniem faptul că jandarmii nu vor tolera astfel de încălcări ale cadrului legal în vigoare și vor fi sancționate cu fermitate, ori de câte ori situația o impune.
Nu în ultimul rând, menționăm faptul că, în contextul acestei partide de fotbal, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 36.180 de lei, precum și 4 sancțiuni complementare de interzicere a accesului la meciurile de fotbal, pe o perioadă de 6 luni sau un an”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.