Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a tras concluziile după 20 de ani petrecuți în fotbalul românesc.
ProSport a scris, în urmă cu o zi, că s-au împlinit 20 de ani de când Gigi Becali a cumpărat Steaua de la Viorel Păunescu. Între timp, după nenumărate procese, echipa lui Gigi Becali a devenit FCSB, dar continuă să activeze în prima ligă a României.
Patronul clubului FCSB se laudă cu performanțele realizate în acești 20 de ani și a făcut referire la transferul lui Dennis Man la Parma, în schimbul căruia a obținut 11 milioane de euro, dar și la calificarea în semifinalele Cupei UEFA.
„Nu vreau să mă cert cu nimeni. Tu ai fost cu mine, tu ştii toate etapele, când am dat milioane de euro, ştii tot ce s-a întâmplat. Asociaţia lui Păunescu, de la care am preluat eu, avea datorie de 10 milioane de dolari.
Acum e dizolvată. Dacă nu eram eu, era de mult timp faliment Steaua. Ei ştiu treaba asta. Spun ca fapt divers, să vezi până unde merge răutatea omului.
Azi dimineață am văzut că s-au făcut 20 de ani de când am preluat Steaua. Am intrat în fotbal, am spus atunci că o să aduc Real Madrid și zicea Ioanițoaia că sunt nebun. Am vândut un jucător cu 11 milioane de euro (n.r. Dennis Man), asta nu s-a mai întâmplat niciodată. Am vândut jucători cu 9-10-11 milioane de euro.
Am jucat în grupele Ligii Campionilor mai mult decât toate echipele din România, am făcut cea mai mare performanță pe care n-a făcut-o nimeni după Revoluție – semifinale de Cupa UEFA. Eu zic că am făcut ceva în fotbalul ăsta. Așa că ăia care zic să aduc specialiști, eu zic să-și pună pofta în cui, ei să-și vadă de treaba lor, iar eu de treaba mea”, a spus Gigi Becali, citat de Sport.ro.
În acest sezon, Gigi Becali speră să câștige în sfârșit, după atâția ani de așteptare, titlul de campion al României cu FCSB.
Patronul roș-albaștrilor crede că FCSB se va duela cu CFR Cluj pentru trofeu, deși Farul Constanța este mai bine clasată. Constănțenii ocupă locul secund, cu 45 de puncte, în timp ce FCSB este pe locul 3, cu 41 de puncte, la egalitate cu Rapid București (locul 4). Lider este CFR Cluj, cu 47 de puncte.
„Aveam 21 de puncte de primul loc, acum avem numai 4. E mare lucru! Din punct de vedere valoric, eu zic că avem cel mai valoros lot. CFR are un lot foarte puternic și cred că ne vom bate cu ei. Așa cred eu, nu vreau să subestimez pe nimeni, e părerea mea”, a spus Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER