Marius Șumudică (53 de ani) nu a putut trece cu vederea bannerele fără precedent pe care galeria Rapidului le-a afișat în timpul derby-ului cu Dinamo București și a avut o reacție tranșantă.
Atacat de suporterii din Giulești, aceiași care în urmă cu două săptămâni îl cereau pe banca tehnică în locul lui Neil Lennon, „Șumi” a ținut să își spună punctul de vedere vizavi de acuzațiile care i-au fost aduse.
Duminică seară, 18 august, Rapid și Dinamo s-au duelat în Giulești, în etapa 6 din Superliga României, iar derby-ul s-a încheiat cu o remiză, scor 1-1. Petrila a deschis scorul pentru gazde, în minutul 53, din penalty, în timp ce reușita oaspeților a fost înscrisă tot de la 11 metri, în minutul 79, de către Selmani.
Pe parcursul derby-ului din Giulești, galeria Rapidului a afișat două bannere anti-Șumudică. „Eu nu pot antrena Rapidul în Liga a II-a, pentru că am o carieră în spate” și „Rapidistul Șumudică a murit”, s-a putut citi în peluza vișinie. Șumudică a fost certat de suporteri în condițiile în care la data 5 august, după partida Rapid – Sepsi 2-2, aceiași fani l-au cerut în locul lui Neil Lennon. Însă, ultimele declarații oferite de antrenor au avut un impact asupra suporterilor. „Șumi” l-a criticat pe Neil Lennon, motiv pentru care inclusiv nord-irlandezul a răbufnit. Lennon l-a indicat pe Șumudică drept „tipul care vorbește tot timpul” și a spus despre el că este „unic în Europa”.
Însă, revenind la disputa de la distanță dintre galeria Rapidului și Marius Șumudică, tehnicianul în vârstă de 53 de ani a ținut să îi asigure pe fani că nu a fost în niciun moment disperat să revină în Giulești:
N-am spus niciodată că sunt disperat să vin la Rapid. Dacă sunt disponibil și se va apela la Șumudică, o să tragă bannerul ăla jos. În momentul de față, sunt liber de contract, dar v-am spus, îmi doresc să continui în străinătate”, a declarat Marius Șumudică, la Fanatik.
Șumudică a fost suspectat că l-ar fi criticat pe Neil Lennon tocmai din dorința de a destabiliza Rapidul și de a-i lua locul tehnicianul nord-irlandez. Însă, „Șumi” a negat vehement acest scenariu și a spus că intenția sa este de a antrena în Turcia sau în țările arabe, unde a activat în ultimii 3 ani de zile:
Sper să antrenez cât mai repede. Îmi doresc. Deocamdată aștept să înceapă campionatele. În Turcia a început de două etape, sunt șanse să mă întorc acolo sau în țările arabe”, a mai declarat antrenorul.
După plecarea de la CFR Cluj din august 2021, Marius Șumudică a antrenat doar în afara României. Din Turcia le-a pregătit pe Yeni Malatyaspor și Gaziantep, iar din țările arabe s-a aflat sub contract cu Al-Shabab și Al-Raed.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER