Prima reacție a lui Paul Iacob, după ce a sărit să bată un fan, la finalul meciului Rapid – Universitatea Craiova 1-2! Fotbalistul nu şi-a mai putut stăpâni nervii, iar acum i-a transmis un mesaj suporterului

Paul Iacob a oferit prima lui reacție, după ce a sărit să bată un fan la finalul meciului Rapid – Universitatea Craiova 1-2!

Fundașul giuleștenilor a fost în centrul unui moment șocant și a apărut la flash-interviu pentru a-și prezenta scuzele.

Prima reacție a lui Paul Iacob, după ce a sărit să bată un fan, la finalul meciului Rapid – Universitatea Craiova 1-2

După ce a fost la un pas să se bată cu un fan, Paul Iacob și-a prezentat scuzele și a admis că reacția sa a fost una complet deplasată, chiar și în contextul actual în care se află Rapidul.

Fundașul consideră că lipsa lucidității și-a spus cuvântul în jocul său și al colegilor săi și crede că oltenii n-ar fi reușit să câștige jocul din această seară, dacă giuleștenii ar fi fost mai concentrați.

„Nu trebuia să reacționez așa și să fac chestia asta. Chiar dacă erau supărări, s-au adunat și la noi. E greu și pentru noi. Am greșit, îmi cer scuze încă o dată și aș vrea dacă se poate să vorbesc cu acel suporter să-mi cer scuze.

Nu e vorba de asta (n.r. – suporterii au reacționat nervos). Galeria a cântat fără oprire, e normal la sfârșit să-și spună și ei oful. La sfârșit eram toți întinși pe gazon, am dat cât am putut. E mare încrâncenare, nu ne iese nimic. Credeți-ne am încercat și să schimbăm, să alergăm mai mult, să vorbim, să ne apărăm.

Nu putem. Dacă era mai multă luciditate, Craiova nu înscria azi! Au avut două ocazii. În așa situație nu am fost în viața mea! Pe lângă faptul că nu câștigăm, nu reușim să avem un joc foarte consistent. Plimbăm mingea până la 16 metri, dar acolo intervine luciditatea. Nu mai suntem concreți, n-avem idei clare în cap”, a spus Paul Iacob, după Rapid – Universitatea Craiova 1-2.

Echipele de la Rapid – Universitatea Craiova 1-2

Rapid: Ungureanu – Braun, Săpunaru, P. Iacob, Onea – Kait, Oaidă, Papeau – Krasniqi, Rrahmani, Funsho
Rezerve: V. Drăghia, Gabriel Gheorghe, D. Grigore, A. Borza, R. Bădescu, Emmers, A. Cepoi, Omar El Sawy, C. Petrila, C. Cîrjan, F. Hasani, B. Burmaz
Antrenor: Bogdan Lobonț

UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – M. Căpățînă, G. Zajkov, R. Melo da Silva, N. Bancu – A. Crețu, A. Mekvabishvili – Ș. Baiaram, L. Houri, A. Ivan – J. Markovic
Rezerve: D. Lazar, Soiri, B. Ndong, Mateiu, Danciu, Ș. Bana, A. Cîmpanu, J. Blesa, A. Mitriță
Antrenor: Costel Gâlcă

Stadion: Superbet Arena – Giulești
Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad). A1: Mircea Grigoriu (Bucureşti), A2: Ovidiu Artene (Vaslui)
Arbitru VAR: Szabolcs Kovacs (Carei). Arbitru AVAR: Doru Lucaciu (Cluj-Napoca)

 

Publicat: 29 04. 2024, 23:47