FCSB se află în lupta pentru titlu cu Farul Constanța și CFR Cluj, însă formația patronată de Gigi Becali ar putea pierde un jucător important în vară.
Malcom Edjouma a intrat pe lista neagră a celor de la FCSB, după ce l-a taxat public pe Gigi Becali, iar mijlocașul francez ar putea pleca de la vicecampioana României în vară.
Relația dintre Malcom Edjouma și FCSB este una tensionată, GSP.ro anunță că francezul nu va mai rămâne la gruparea roș-albastră din vară. Francezul în vârstă de 26 de ani e nemulțumit de modul în care a fost tratat de oficialii vicecampioanei Românei după ce s-a accidentat și nu mai vrea să rămână în Superliga.
Mai mult, sursa citată mai sus anunță că Malcom Edjouma e dezamăgit de faptul că niciun oficial al grupării roș-albastre nu-i propusese să meargă la Belgrad, la Marijana Kovacevici, pentru a face tratamentul care i-a pus pe picioare pe majoritatea fotbaliștilor care au mers la ea.
„El a înțeles că nu-i interesa pe antrenori, pe conducători, că-l invitau să se ducă în Serbia doar dacă ținea cu tot dinadinsul să fie recuperat mai devreme. Și să-și plătească singur totul”, explică persoanele din club, conform sursei citate mai sus.
După ce nu a fost trimis de oficialii lui FCSB la Marijana Kovacevici, Malcom Edjouma a ales să plece în Franța pentru a se recupera după accidentarea suferită înaintea meciului cu Universitatea Craiova.
Gigi Becali dezvăluia după victoria cu Sepsi OSK că Malcom Edjouma a plecat în Franța ca „să se repare”, iar în momentul în care a fost întrebat dacă mai revine la trupa roș-albastră, latifundiarul din Pipera a declarat: „Eu știu… Normal, dar dacă o să fie apt…”
„Compagno… să vedem dacă se reface până la meciul cu CFR. Nu avem cine să joace? Poate și Coman să joace atacant și îi face praf. De Edjouma nu știu, s-a dus în Franța să se repare. (Nu mai vine?) Eu știu… Normal, dar dacă o să fie apt…”, a spus Gigi Becali.
Malcom Edjouma (26 de ani) a făcut pasul de la FC Botoșani la FCSB pe 11 februarie 2022 și a semnat un contract valabil până în vara lui 2026. Francezul care l-a costat pe Gigi Becali 330.000 de euro a jucat în sezonul 2022-2023 în 40 de meciuri, a dat 11 goluri și a oferit trei pase decisive.
În România, Malcom Edjouma a mai jucat la FC Botoșani în perioada februarie 2021 – februarie 2022 și la FC Viitorul, actuala Farul Constanța, din ianuarie până în august 2020.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER