Primul antrenor cu licența Pro care trage un semnal de alarmă pentru tinerii fotbaliști români! „Credeți-mă, nici la Academia Hagi nu este ce ar trebui să fie”

Leo Grozavu, antrenorul formației Politehnica Iași, crede că lipsa de educație este principala problemă a fotbaliștilor români atunci când se transferă în străinătate.

Primul antrenor cu licența Pro care trage un semnal de alarmă pentru tinerii fotbaliști români! „Credeți-mă, nici la Academia Hagi nu este ce ar trebui să fie”

Discuția a plecat după ce, din zecile de fotbaliști trecuți pe la Academia Hagi și transferați în străinătate, doar doi au confirmat: Ianis Hagi și Răzvan Marin.

Actualul antrenor al divizionarei secunde din Copou are o opinie tranșantă, care chiar dacă e împărtășită de mulți tehnicieni a fost făcută public doar de Leo Grozavu.

Poli Iași este foarte aproape de promovarea în Superliga, fiind pe locul 1 după două runde din playoff-ul eșalonului secund.

„Eu am mare un respect pentru Gică Hagi, am lucrat în cadrul Academiei, știu ce se face acolo.

Am fost și la Academia lui Hagi, e peste nivelul României, dar credeți-mă că nici acolo nu este ce ar trebui să fie în fotbalul adevărat.

Și când mă refer la fotbalul adevărat, mă refer la faptul că nu se oprește totul după 90 de minute de meci. Mă refer aici la educație

 

Dacă fotbalistul resepctiv nu are educație, el nu va putea niciodată să-și creeze o mentalitate.

Este foarte greu și aici trebuie să avem mare grijă. Noi credem că dacă un jucător știe să dribleze, știe să șuteze sau cine știe ce mai știe să facă, este suficient. Dar nu este.

Pentru un fotbalist tânăr ca să te impui la nivel internațional este nevoie de mult mai mult. Mulți se nasc cu calități, dar trebuie îmbunătățite: talentul, ce înveți în primii 7 ani de acasă.

Educația continuă și nu se termină la 7 ani. Și aici mă refer la tot ce înseamnă crearea unui om.

Poate nu ajungem toți fotbaliștii, dar oameni de calitate trebuie să ajungem”, a declarat Leo Grozavu la Radio Sport Total FM.

Etapa a 3-a din play-off-ul Ligii 2 va începe de vineri, 7 aprilie, la București (Dinamo – SC Oțelul, ora 20:30) și mai are stabilite jocuri sâmbătă, 8 aprilie, la Buzău (Gloria Buzău – Unirea Dej, ora 12:30) și tocmai marți, 11 aprilie, din nou la București (Steaua – Poli Iași, ora 19:00).

Publicat: 05 04. 2023, 14:08
Actualizat: 05 04. 2023, 18:23