Primul cubanez din Superliga, Luis Paradela, dezvăluie ce l-a determinat să semneze pentru Universitatea Craiova şi cât au durat negocierile
Cubanezul Luis Javier Paradela (27 de ani), împrumutat pentru un an de Universitatea Craiova la formaţia costaricană Deportivo Saprissa, a ajuns în cantonamentul alb-albaştrilor din Austria şi se pregăteşte sub comanda lui Costel Gâlcă. Luis Paradela este al patrulea transfer al verii la Craiova, după portarul Silviu Lung junior, costaricanul Carlos Mora şi japonezul Takuto Oshima.
La primul interviu acordat din postura de jucător al Ştiinţei, Luis Paradela a dezvăluit că negocierile au fost destul de dure şi au durat mai mult de două săptămâni, cubanezul fiind convins în cele din urmă să semneze prelungirea contractului cu Deportivo Saprissa, pentru a fi lăsat de campioana din Costa Rica să vină sub formă de împrumut la Universitatea Craiova.
Luis Paradela: „Am ales să vin la Craiova datorită istoriei clubului şi pentru că joacă în cupele europene”
„Negocierile au fost destul de grele, ca să fiu sincer, au fost vreo 15 zile de negocieri şi am ales să vin la Craiova datorită istoriei acestui club, datorită faptului că este o echipă care joacă în cupele europene şi mă motivează foarte mult acest lucru. Consider că printre calităţile mele se numără velocitatea, mă consider agil cu mingea la picior şi sunt un jucător puternic.
Colegii m-au primit foarte bine, pentru că mi-a fost greu la început şi încerc să mă adaptez la o cultură nouă, cu care nu sunt obişnuit şi deja mă simt bine. Mă ajută faptul că antrenorul vorbeşte limba spaniolă, ca de altfel mai mulţi dintre colegii mei, mă bucură acest lucru, îmi uşurează munca şi pot interacţiona mai uşor cu ei.
Îmi doresc să ne calificăm mai departe în cupele europene, să câştigăm titlul, dacă este posibil şi sper să pun umărul la aceste obiective, prin goluri şi pase de gol.
Sunt foarte fericit că am ajuns aici, sunt convins că este un lucru bun pentru cariera mea” a declarat Luis Paradela, care ar putea debuta pentru Universitatea Craiova în amicalul cu campioana Bulgariei, Ludogorets Razgrad, programat sâmbătă, de la ora 19.00, la Jenbach.
Universitatea Craiova: „Luis Paradela se află într-o ascensiune impresionantă”
Universitatea Craiova îşi descrie astfel noua achiziţie, pentru care a plătit 150.000 de dolari pentru un împrumut pe un an de zile:
„Luis Paradela vine din postura de titular și se află într-o ascensiune impresionantă. În sezonul recent încheiat, Paradela a început ca titular în peste 70% din meciuri, având 22 de partide în primul 11, înscriind 8 goluri și oferind 3 pase decisive.
Caracteristicile sale remarcabile includ: Viteză și agilitate – Capabil să depășească adversarii cu ușurință. Tehnică avansată – Control excelent al mingii și driblinguri eficiente. Versatilitate – Poate juca atât ca extremă stângă, cât și în atac sau mijloc ofensiv. Cu astfel de atuuri, ne așteptăm ca Luis Paradela să aducă un plus de valoare echipei noastre și să contribuie activ la obiectivul pe care îl visam cu toții. Hai Știința! Împreună pentru un sezon 2024-2025 de neuitat!”.
Matanza FC, Guantánamo FC, Isla de la Juventud, Pinar de Río, USAC (Guatemala), Reno FC (USL), Jocoro FC (El Salvador), Chalatenango, Santos de Guápiles şi Saprissa sunt echipele la care a evoluat Luis Javier Paradela.