Primul fotbalist care a plecat de la CSA Steaua și și-a găsit o echipă din Superliga! Iustin Răducan, fiul lui Narcis Răducan, a semnat cu un club care are aspirații la play-off
Este cunoscut deja faptul că CSA Steaua s-a despărțit de nu mai puțin de 16 jucători, după ce contractele lor au expirat și nu au fost prelungite. Prince aceștia s-a numărat și Iustin Răducan, fiul lui Narcis Răducan, de asemenea fost fotbalist la clubul din Ghencea.
Primul fotbalist care a plecat de la CSA Steaua și și-a găsit o echipă din Superliga! Iustin Răducan, fiul lui Narcis Răducan, a semnat cu un club care are aspirații la play-off
Însă, din fericire pentru el, atacantul de doar 17 ani și-a găsit foarte rapid o nouă echipă și se poate considera chiar că este vorba despre un pas foarte important pentru cariera sa. Asta întrucât, potrivit sport.ro, el urmează să semneze un contract cu Petrolul Ploiești, una dintre echipele care vizează un loc de play-off pentru sezonul viitor de Superliga.
Astfel, Iustin Răducan ar urma să reprezinte a doua achiziție făcută de „lupii galbeni” în această vară, sub comanda noului conducător Marian Copilu, după ce și fundașul central brazilian Guilherme Garutti, fost la CS Mioveni, a semnat, tot din postura de jucător liber de contract.
Anterior experienței de la CSA Steaua, fiul lui Narcis Răducan a evoluat, la nivel de U19, pentru cei de la Sport Team, echipa care l-a lansat practic în fotbalul important. În afară de el, clubul din Ghencea s-a mai despărțit de alți 15 jucători, existând posibilitatea ca pe această listă să se mai adauge un nume în scurt timp, cel al atacantului bulgar Tsvetelin Chunchukov.
Tânărul atacant, „victimă” a „revoluției” de la CSA Steaua
„Clubul Steaua București anunță despărțirea de 16 jucători de la echipa de seniori. Astfel, și-au încheiat contractul cu clubul nostru următorii: David Dincă, Darius Oroian, Alexandru Sabău, Laurențiu Corbu, Cosmin Ciocoteală, Mădălin Mihăescu, Cristian Bustea, Dragoș Gheorghe, Ștefan Bodișteanu, Alexandru Sima, Ștefan Pacionel, Emilian Pacionel, Atanas Trică, Mahadi Kayondo, Iustin Răducan și Doru Calestru.
De asemenea, Tsvetelin Chunchukov negociază în aceste zile transferul la o formație din Liga I. Dacă negocierile nu se vor finaliza pozitiv, atacantul bulgar ar putea continua și în sezonul viitor la Steaua.
Clubul Steaua București le mulțumește tuturor jucătorilor pentru toate realizările în tricoul roș-albastru și le dorește mult succes în continuare”, au informat „militarii” prin intermediul unui comunicat de presă transmis în cursul zilei de marți.
În sezonul recent încheiat, în care echipa antrenată de Daniel Oprița s-a clasat pe locul 2 în liga secundă, dar nu a promovat în Superliga din cauza situației juridice deja cunoscute, Iustin Răducan a bifat doar două meciuri în campionat, fără să reușească să înscrie vreun gol sau să ofere vreo pasă decisivă.