Primul fotbalist care pleacă de la Universitatea Craiova, după venirea lui Costel Gâlcă. Clubul a anunțat oficial despărțirea de titularul lui Mihai Rotaru
Universitatea Craiova a obţinut calificarea în Conference League, în urma câştigării barajului cu Universitatea Cluj, la lovituri de departajare, iar la trei zile oltenii au anunţat oficial primul jucător care părăseşte lotul, Raul Silva.
Aşa cum ProSport a anunţat acum o săptămână, fundaşul brazilian s-a despărţit de Universitatea Craiova după doi ani de colaborare, lui expirându-i contractul.
Raul Silva, alintat în Bănie cu porecla „Tataie”, a venit în 2022 la Universitatea Craiova de la Braga şi a avut în Bănie un salariu de 200.000 de euro anual. Raul Silva (34 de ani) a jucat 60 de meciuri în tricoul Ştiinţei în toate competiţiile, marcând trei goluri şi adăugând trei pase de gol. El a ratat una dintre loviturile de departajare în meciul cu U Cluj, dar a fost „salvat” de coechipierul Laurenţiu Popescu, care a apărat apoi două penalty-uri.
Brazilianul Raul Silva a plecat de la Universitatea Craiova
Universitatea Craiova a anunțat, în mod oficial, despărțirea de Raul Silva.
„Clubul Universitatea Craiova s-a despărțit de fundașul central ca urmare a încheierii contractului. Îi mulțumim lui Raul pentru tot ceea ce a realizat la Știința, îi dorim mult succes în continuare și, de ce nu, să se întoarcă, la un moment dat, ca membru al staffului tehnic”, este anunţul Universităţii Craiova.
„Vorbeam dacă am mai avut un băiat atât de plăcut. Raul Silva a terminat contractul, i-am propus prelungirea, dar a spus «tataie nu mai poate»”, a declarat Mihai Rotaru, după terminarea meciului cu Universitatea Cluj.
„Este foarte important ca Universitatea Craiova să joace în cupele europene, să pună în valoare clubul şi oraşul, iar echipa are valoare să realizeze lucruri frumoase în Conference League. Am avut mai multe momente frumoase în carieră şi la Universitatea Craiova, dar unul preferat este primul derby local la care am participat. Îmi place foarte mult oraşul Craiova şi îmi plac oamenii de aici, la fel şi familiei mele, am fost trataţi foarte bine aici”, a declarat Raul Silva, acum o săptămână, pentru site-ul clubului din Bănie.
În cariera sa, brazilianul Raul Silva a evoluat în ţara natală pentru Paysandu, Figueirense şi Sport Recife, şi în Portugalia la Estoril Praia, Maritimo Funchal şi Braga.