Platforma străină TransferFeed.com a anunțat că primul fotbalist de la Rapid București pe care Genoa l-ar putea transfera este Andrei Borza (19 ani).
Talentatul fundaș stânga are o clauză de reziliere în valoare de 3.500.000 de euro, iar Marius Șumudică (53) a confirmat deja că fotbalistul se află pe lista unei formații din Serie A.
Dan Șucu a devenit de curând acționar majoritar la clubul de fotbal italian Genoa, mutare care a avut ecou pe întregul continent.
Omul de afaceri care deține pachetul majoritar de acțiuni și la Rapid București are planuri mari, iar intențiile sale ar putea avea un impact pozitiv și asupra fotbalului românesc.
Implicarea directă a lui Dan Șucu la Genoa ar putea facilita sosirea unor fotbaliști străini cu potențial în Superliga, la Rapid, în timp ce jucătorii talentați de care beneficiază giuleștenii pot visa să facă pasul în Serie A.
Este de așteptat ca astfel de mutări să aibă loc în viitorul apropiat, iar străinii de la TransferFeed.com, o platformă dedicată transferurilor de fotbaliști, anticipează cine ar putea fi primul jucător implicat într-o tranzacție pe axa Rapid – Genoa.
Este vorba despre Andrei Borza, talentatul fundaș stânga în vârstă de doar 19 ani despre care Marius Șumudică a confirmat recent că se află pe radarul unei formații din Serie A. Cu o clauză de reziliere în valoare de 3.500.000 de euro, Borza s-ar afla și pe lista unei grupări din Arabia Saudită, după cum a dezvăluit tot Șumudică.
Specialiștii de la TransferFeed sunt conștienți de potențialul lui Borza și îl văd pe acesta la Genoa cât de curând:
Andrei Borza este considerat un potențial transfer de la Rapid la Genoa. Colaborarea dintre Genoa și Rapid sugerează că tinerii jucători promițători de la Rapid s-ar putea alătura celor de la Genoa. În timp ce jucătorii cu timp de joc limitat la Genoa s-ar putea muta la Rapid, jucători talentați precum Borza sunt văzuți ca perspective pentru clubul italian”, notează cei de la TransferFeed.
Andrei Borza a fost transferat de Dan Șucu la Rapid în august 2023, atunci când în conturile Farului Constanța a fost virată suma de 800.000 de euro.
Talentatul fundaș stânga a bifat un total de 51 de meciuri în tricoul giuleștenilor, în care a contribuit, printre altele, cu un gol și cu trei pase decisive.
Borza, în scurt timp, cred că va ajunge titularul echipei naţionale pe postul de fundaş stânga. Gândiţi-vă că Borza joacă de atât timp în prima ligă şi mai are doi ani cât timp este under! Este un jucător matur, s-a calificat cu naționala U21 şi l-a ajutat mult acest lucru, un jucător care a crescut. Eu, de când lucrez cu el, cred că are o ascensiune şi se vede. Este pariul meu şi va pune probleme în scurt timp şi se va bate cu Bancu pentru postul de fundaş stânga în echipa naţională”, Marius Șumudică, în cadrul unei conferințe de presă din noiembrie 2024.
În prezent, cota de piață a lui Andrei Borza este de 1.500.000 de euro, potrivit Transfermarkt. Aceeași sursă anticipează o probabilitate de 43% în cazul unui transfer al lui Borza la Genoa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER