Primul fotbalist pe care Gigi Becali l-a dat afară din echipa FCSB la pauza meciului cu Oțelul s-a arătat pur și simplu distrus la flash-interviul susținut la finalul partidei de pe Arena Națională, care a fost pierdută de echipa roș-albastră cu scorul de 0-2 în cadrul etapei cu numărul 18 din acest sezon de Superliga.
Mihai Lixandru a greșit decisiv la primul gol marcat de echipa antrenată de Dorinel Munteanu, în minutul 8, prin portughezul Teles, iar la pauză a fost înlocuit cu Joyskim Dawa, schimbare post pe post, întrucât fotbalistul în vârstă de 22 de ani care este la bază mijlocaș defensiv a fost folosit și în acest meci în centrul liniei defensive, așa cum s-a întâmplat destul de des în ultima perioadă. Tot la pauză, cei de la FCSB au mai efectuat o modificare: Dorin Rotariu i-a luat locul lui David Miculescu.
La finalul jocului, Mihai Lixandru s-a prezentat la flash-interviu și a părut extrem de afectat de acea eroare comisă în startul meciului, care a condus la deschiderea scorului.
„Este un moment dificil pentru mine, nu știu câte ore de somn voi prinde, dar trebuie să fiu puternic. Ne pare rău pentru suporteri, dar noi suntem foarte uniți, avem un grup foarte puternic, poate ăsta este atuul nostru în acest an”, a spus Mihai Lixandru la finalul meciului FCSB – Oțelul 0-2.
Este posibil, prin prisma experiențelor din trecut, ca, după această eroare, Lixandru să fie criticat destul de aspru de Gigi Becali, după ce în urmă cu doar o lună și jumătate era ridicat în slăvi de către patronul de la FCSB. La acel moment, omul de afaceri din Pipera se gândea serios să îl folosească pe tânărul jucător în linia mediană.
Ia să-l vedeţi voi acum pe Lixandru. Că pe el tot eu l-am văzut un meci şi am zis: «Bă, ăsta trebuie să fie fotbalist, trebuie să joace». Acum e marea întrebare: Djokovic, Ovidiu Popescu sau Lixandru? Trei pe un inter dreapta sau stânga. E bătaie pe postul ăla. Cred că o să merg pe mâna lui Lixandru. Banii contează”, spunea Gigi Becali în a doua parte a lunii octombrie, pentru fanatik.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER