Primul nume mare al Craiovei care îl apără pe juniorul Universității care și-a făcut selfie cu Darius Olaru de la FCSB: „A înnebunit lumea”
Sorin Cârțu, fostul președinte al Universității Craiova, a sărit în apărarea juniorului din Bănie care s-a fotografiat alături de Darius Olaru, căpitanul lui FCSB, după partida dintre cele două rivale.
Partida dintre Universitatea Craiova și FCSB s-a disputat duminică seară, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, în cadrul etapei cu numărul 23 din Superliga și s-a încheiat cu victoria roș-albaștrilor, scor 3-0, după golurile marcate de către Darius Olaru (min. 45+8), Florinel Coman (min. 50), respectiv David Miculescu (min. 83).
Sorin Cârțu sare în apărarea juniorului de la Universitatea Craiova care s-a fotografiat cu Darius Olaru
La finalul acestei partide, camerele de filmat l-au surprins pe Mario Mitriță, junior la gruparea din Bănie, rugându-l pe Darius Olaru să facă o poză cu el. Căpitanul roș-albaștrilor a acceptat și suporterii Universității Craiova au luat foc și chiar au cerut conducerii să îl dea afară pe junior.
Sorin Cârțu a sărit în apărarea puștiului în vârstă de doar 17 ani care este legitimat la academia Universității Craiova.
„Nici așa, ne luăm de copilul ăsta? Dacă extrapolezi, că trebuie crescuți în spiritul Universității, să-i vadă numai pe jucătorii Craiovei, așa cum eram noi crescuți, ne uitam la nea Nelu Oblemenco ca la Dumnezeu, la Deselnicu… Dar ce mai e spiritul Craiovei la cei care intră în teren?
Nu mă refer la copilul ăsta… N-au nicio treabă, tot lotul ăsta, nici antrenorul. A-nnebunit lumea, cum să-l dea afară pe copil? Și eu am ținut cu Steaua până la 15-16 ani. Dormeam cu pozele lui Iordănescu și Tătaru sub pernă. Dar când am venit la tineret, la Craiova, am terminat.
Tot sunt acum cu Facebook, cu Instagram, să se pozeze cu un jucător la modă la ora actuală, care, din păcate, nu joacă la Craiova, ci pentru un adversar, FCSB. Noi am ales alții, așa au spus specialiștii, să ne bazăm pe Ivanov și Bic, nu pe un copil talentat care ieșise la momentul respectiv”, a spus Sorin Cârțu, potrivit Fanatik.
Poziția Universității Craiova
Contactat de către ProSport, Lucian Pretorian, șeful centrului de copii și juniori al Universității Craiova, a anunțat că va avea loc o ședință pe această temă.
„Știm despre ce poză este vorba, a apărut peste tot, dar nu voi face prea multe comentarii. Da, este juniorul nostru și a fost copil de mingi la acest meci. În următoarele ore vom avea o ședință între noi pe tema acestui subiect. Dacă vom lua o decizie în urma discuțiilor noastre interne, să fiți siguri că o vom comunica pe canalele noastre oficiale”, a transmis Lucian Pretorian, șeful centrului de copii și juniori al Universității Craiova.