Primul transfer bombă al lui Dinamo de la rivala FCSB îl sfidează pe Gigi Becali. A plecat din țară după ce patronul l-a anunțat că îi reziliază contractual și se distrează într-o vacanță exotică

Cristi Ganea, fundașul stânga în vârstă de 31 de ani de la FCSB, a fost pus pe lista neagră de către patronul Gigi Becali, dar fotbalistul se distrează în vacanță alături de doi rivali din Superliga.

Gigi Becali a anunțat că nu mai are nevoie de serviciile lui Cristi Ganea, iar fotbalistul încă își caută echipă.

Rivala Dinamo ar fi intrat pe fir și ar fi interesată să îl transfere pe jucătorul de la FCSB.

Cristi Ganea a plecat în vacanță alături de doi rivali din Superliga

Cristi Ganea nu pare însă să aibă vreun stres momentan. Fotbalistul a plecat într-o vacanță exotică, în Bali, alături de doi foști colegi de la FC Viitorul, actuala Farul Constanța, acum rivali în Superliga.

Cristi Ganea s-a fotografiat în vacanță alături de Aurelian Chițu, atacantul în vârstă de 32 de ani de la FC U Craiova, și Alexandru Buzbuchi, portarul în vârstă de 30 de ani de la Farul Constanța.

Cei trei au jucat împreună la FC Viitorul, actuala Farul Constanța, în perioada 2015 – 2018.

Cotat la 400 de mii de euro de către Transfermarkt, Cristi Ganea a jucat doar cinci meciuri pentru FCSB în acest sezon din Superliga. Fundașul a revenit în România, după trei ani petrecuți în Grecia, la Aris Salonic și Panathinakos.

Ce a spus Gigi Becali despre Cristi Ganea

Gigi Becali a căutat explicații pentru forma slabă a lui Cristi Ganea și a venit cu o ipoteză surprinzătoare.

„Ganea, e adevărat, nu se ascunde săracul, dar nu mai știe așa de bine fotbal, nu a mai jucat de mult timp. Nu mai are vigoarea aia.

O fi de la Covid, o fi făcut și vaccinul. Faci vaccin, pe unii îi afectează, pe unii nu îi afectează, dar pe care îi afectează, le faci trombi (n.r. – cheaguri de sânge) și nu mai au puterea aia de alergat, nu știu. Ce, sunt doctor?”, a spus Gigi Becali.

Publicat: 28 12. 2023, 18:46