Gică Hagi a realizat deja primul transfer de top cu care vrea să transforme Farul Constanța într-o forță a Superligii.
Farul Constanța este doar o „umbră” din ultimele sezoane. „Marinarii” se confruntă cu probleme mari din cauza faptului că nu pot face achiziții pe bani mulți, iar o parte din jucătorii de bază au plecat înainte de startul sezonului. Gică Hagi vrea să dea din nou lovitura și a semnat cu un specialist în analiza datelor.
Farul Constanța a făcut investiții masive în Academie, astfel că Gică Hagi dorește să găsească tinere talente care să confirme la gruparea de la malul mării. Pentru a face posibil acest lucru, l-a adus de la U Cluj pe Manuel Beleiu. Alături de noul specialist în analiza datelor, „Regele” reformează departamentul de scouting din temelii.
Manuel Beleiu a oferit deja prima declarație în care a vorbit despre planurile pe care le are noua sa echipă. Farul va pune accent în continuare pe jucători tineri care pot ajuta echipa să aibă performanțe constante și de ce nu, să câștige un nou trofeu.
„Ne uităm la jucători ascunși care au potențial mare. Printr-o recrutare mai eficientă, ne dorim să-i vedem înaintea altor cluburi. Să nu uităm și că Farul a făcut o mare investiție în academie, iar continuarea promovării tinerilor rămâne o prioritate. Obiectivul meu este ca echipa pe care o gândim să performeze printr-un joc solid în apărare și în atac. Vreau ca indiferent cine vine, rolurile să fie cunoscute de fiecare jucător, pentru a ne asigura o performanță sportivă constantă. Mi-aș dori să câștigăm un trofeu. Pe termen lung, îmi doresc ca Farul să aibă un sistem de scouting recunoscut, să fim în continuare un generator de talente cu transferuri constante în vestul Europei. Deși producem jucători talentați, scoutingul și managementul talentelor nu e la nivelul cerințelor din fotbalul modern. Multe cluburi nu sunt conectate la analize de date, lucru care duce la absența unui sistem coerent de scouting și dezvoltare, a declarat Manuel Beleiu pentru Digisport.
„Ne uităm la jucători ascunși care au potențial mare. Printr-o recrutare mai eficientă, ne dorim să-i vedem înaintea altor cluburi. Să nu uităm și că Farul a făcut o mare investiție în academie, iar continuarea promovării tinerilor rămâne o prioritate. Obiectivul meu este ca echipa pe care o gândim să performeze printr-un joc solid în apărare și în atac. Vreau ca indiferent cine vine, rolurile să fie cunoscute de fiecare jucător, pentru a ne asigura o performanță sportivă constantă. Mi-aș dori să câștigăm un trofeu.
Pe termen lung, îmi doresc ca Farul să aibă un sistem de scouting recunoscut, să fim în continuare un generator de talente cu transferuri constante în vestul Europei. Deși producem jucători talentați, scoutingul și managementul talentelor nu e la nivelul cerințelor din fotbalul modern. Multe cluburi nu sunt conectate la analize de date, lucru care duce la absența unui sistem coerent de scouting și dezvoltare, a declarat Manuel Beleiu pentru Digisport.
Echipa lui Gică Hagi a bifat al patrulea egal consecutiv în Superliga și termină anul 2024 pe locul 11, la 7 puncte de play-off. „Marinarii” nu au mai câștigat în Superliga de mai bine de o lună, iar „Regele” a anunțat la finalul meciului cu FC Hermannstadt, 0-0, că jucătorii săi trebuie să își revină după pauza competițională pentru a înregistra rezultate mai bune.
„Rămânem datori față de Farul. Sperăm ca iarna asta să ne limpezim, anul care vine să ne aducă entuziasm, fotbal și Farul să revină la ce a fost. Nu spun nimic. Clubul are aceeași identitate. Ne dorim să facem aceleași lucruri. Dar toată această perioadă a arătat că avem lipsă de continuitate”, a declarat Gică Hagi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER