Primul transfer pe care l-a făcut FCSB pentru 2025. Fotbalistul a recunoscut: „Am vorbit cu Meme Stoica. Asta va fi poziția mea acolo”

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Primul transfer al celor de la FCSB în campania de mercato din iarnă a oferit primele declarații după oficializare. Jucătorul recunoaște că a discutat cu Meme Stoica și își cunoaște deja poziția în „garnitura” campioanei.

FCSB a început deja campania de transferuri, unde a bifat deja o sosire de la Petrolul Ploiești, dar și plecări. Conform datelor actuale, Andrei Vlad va părăsi cu certitudine echipa, urmat de Ionuț Panțîru.

Primul transfer al celor de la FCSB în 2025 a spus ce a discutat cu Meme Stoica

Lukas Zima, portarul adus de la Petrolul Ploiești pentru suma de 250.000 de euro, a fost adus pentru a îl înlocui pe Andrei Vlad. Portarul ceh a spus ce a discutat cu Meme Stoica înainte de sosirea la clubul din Berceni.

„Când am început să vorbesc cu Mihai Stoica de la FCSB, mi-a spus situația și care o să fie poziția mea acolo. Ne-am înțeles contractual foarte repede și sunt fericit să merg la un club așa mare că FCSB și să lucrez cu un portar așa bun cum e Târnovanu.

FCSB are unul dintre cei mai bun portari din campionatul românesc. Cred că are un viitor măreț înaintea sa și depinde de club ce ofertă o să accepte sau nu pentru el, dacă vor să îl vândă sau nu. Eu o să fiu gata să joc oricând“, a spus Lukas Zima, conform FANATIK.

Lukas Zima își așteaptă rândul în poarta celor de la FCSB

Portarul ceh a spus că este mulțumit cu oportunitatea pe care o are, aceea de a fi rezerva lui Târnovanu. Zima speră că își poate câștiga locul în poartă, prin evoluții bune, fie printr-o plecare a portarului român.

Sunt fericit pentru această nouă oportunitate la FCSB. Am acceptat această provocare și aștept să merg acolo. Sunt foarte fericit pentru asta și o să încerc să dau tot ce mai bun. Anul viitor am o nouă provocare în fața mea și vreau să fiu un jucător important pentru FCSB.

Vreau să ajut echipa în Europa League și în campionat, acolo unde îmi doresc să câștigăm titlul. Personal, îmi doresc ca toată lumea din jurul meu și cu mine să fie sănătoasă”, a mai spus Zima.

Publicat: 24 12. 2024, 14:32
Actualizat: 24 12. 2024, 14:36