Prin ce trece Dorinel Munteanu cu soția lui! L-a scăpat da marele său viciu, iar acum e „mână de fier” în casă: „Umblă cu detectorul după ea”
Deși a pierdut cu UTA, scor 1-3, în cea de-a 6-a etapă a play-out-ului, nou-promovata Oțelul rămâne revelația acestui sezon de Superliga. Mulți nu-i dădeau prea multe șanse formației gălățene în primul eșalon, însă Dorinel Munteanu a reușit să facă minuni.
Un fost conducător din fotbalul românesc crede că soția tehnicianului a avut un impact enorm asupra rezultatelor sale la echipă.
Soția lui Dorinel Munteanu, cheia din spatele succesului său
Dumitru Dragomir a venit cu dezvăluiri uluitoare despre ceea ce îl face pe Dorinel Munteanu, antrenorul Oțelului, să aibă rezultate atât de bune cu echipa sa în primul eșalon.
Fostul șef LPF crede că secretul din spatele acestui sezon de succes este chiar soția tehnicianului. Dragomir susține că nevasta lui Dorinel este atât de grijulie și precaută când vine vorba de alimentația soțului său încât „umblă cu detectorul de băutură și mâncare” după el.
„Doamne ferește, cred că are 5 ani de când nu pune băutură în gură. Nimic, umblă nevasta-să după el cu detectorul de băutură și mâncare. Nici de mâncare nu-l lasă să mănânce calumea.
Sigur, se îngrașă. E super profesionist. Dorinel vine pe turnantă cel mai tare pentru a băgat o pregătire în echipă cum nu a băgat nicio echipă.
Toți antrenorii din România râdeau de el. «Cum dom’le, nu te-ai dus tu în Antalya?». Păi cum să cauți tu în Antalya iarna, stai aici și fugărește-i. Dorinel este de-o seriozitate”, a spus Mitică Dragomir la Fanatik.
Dorinel Munteanu, anunț important despre viitorul său
Dorinel Munteanu, antrenorul Oțelului, spunea că nici nu se pune problema să plece de la Galați în momentul de față.
„Contractul meu expira abia la anul, nu anul acesta. Pe parcursul acestor trei ani de zile, mi s-a prelungit contractul datorită rezultatelor, şi se prelungește automat dacă îmi ating obiectivele.
Sper ca în fiecare an să ne atingem obiectivele sportive şi să obţinem cât mai multe performanţe”, a spus Munteanu, conform Agerpres.