Arena Națională are mari probleme cu acoperișul, iar primarul Nicușor Dan face tot posibilul să le rezolve cât mai rapid.
Acoperișul celui mai mare stadion din România nu mai poate fi deschis automat, ci doar prin intervenția alpiniștilor utilitari. Astfel, primarul Nicușor Dan a hotărât să rezolve această problemă.
Deși au fost investiți 234 de milioane de euro pentru construcția Arenei Naționale, în 11 ani nu s-a făcut niciun fel de întreținere specializată acoperișului, iar Nicușor Dan susține că acesta a avut de suferit din cauza neglijențelor foștilor primari din București.
Nicușor Dan a încheiat un contract cu o firmă care se va ocupa de mentenanța acoperișului care ar fi costat nu mai puțin de 20.000.000 de euro în momentul în care a fost montat.
„Reparăm acoperişul Arenei Naţionale. Am semnat contractul pentru repararea şi mentenanţa acestuia, după ce timp de 11 ani nu a beneficiat de niciun fel de întreţinere specializată.
Povestea acestui acoperiş este încă o dovadă a nepăsării foştilor primari Oprescu şi Firea, care în mandatele lor nu au asigurat, cum ar fi fost normal, o mentenanţă corespunzătoare. Indolenţa lor a dus la deteriorarea sistemului de tractare a acoperişului, municipalitatea fiind nevoită, de când am preluat mandatul de primar, să apeleze la alpinişti pentru a tracta manual sistemul de deschidere/închidere a acoperişului.
Conform contractului, stadionul va beneficia de servicii de reparaţii, mentenanţă şi întreţinere pentru acoperişul retractabil, cubul şi tabela electronică. De asemenea, personalul autorizat va beneficia de instruire de specialitate pentru operarea acoperişului retractabil şi a cubului video de pe arenă.
Firma AUROCON ROMANIA SRL, care se va ocupa de mentenanţă, are peste 25 de ani de activitate în domeniu şi a realizat automatizarea acoperişurilor mobile pentru Stadionul BC Place – Vancouver, Canada, Dubai Mall – Dubai, Emiratele Arabe Unite, castelul Josefsburg – Kufstein, Austria, arenele de tenis Rothenbaum – Hamburg, Germania”, a anunţat Nicuşor Dan pe pagina sa de Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER