Meciul dintre CS Mioveni și FC U Craiova din runda a 12-a a început cu întârziere, după ce au apărut probleme cu nocturna stadionului „Orășenesc”.
UPDATE, ora 19.30. Meciul dintre CS Mioveni și FC U Craiova a început cu 30 de minute de întârziere.
CS Mioveni a primit vizita celor de la FC U Craiova în etapa a 12-a din Superliga, sezonul 2022 – 2023, însă gazdele au avut parte de probleme cu nocturna.
Andrei Chivulete, arbitrul partidei CS Mioveni – FC U Craiova, n-a fluierat startul partidei la 19.00, după ce a observat probleme la nocturna stadionului cauzate de o cădere de curent în zona arenei.
Centralul partidei a trimis jucătorii la vestiare, în timp ce organizatorii au dat drumul generatorului pe care orice stadion din Superliga trebuie să îl aibă, însă fotbaliștii au de așteptat deoarece durează până când nocturna ajunge la o capacitate optimă.
Echipele de start de la CS Mioveni – FC U Craiova
CS MIOVENI: I. Popescu – Al. Iacob, Scarlatache, Balaur – Oancea, Lixandru, Buziuc, Vl. Pop, R. Trif – Blănaru, Krasniqi REZERVE: F. Croitoru, Rădescu, Coşereanu, Carnat, D. Toma, Burlacu, C. Ene, Şerbănică, Kabananga ABSENT: Antal (accidentat) ANTRENOR: Flavius Stoican
FC U CRAIOVA: Popa – Enache, Paramatti, Duarte, Negru – Achim, Asamoah – Sidibe, Bauza, Bahassa – Ganea REZERVE: Mogoșanu, Grigore, Albu, Zanfir, Croitoru, Van Durmen, Marquet, Chițu, Blănuță ABSENȚI: K. Papadopoulos, Baeten (suspendați), G. Iancu (accidentat) ANTRENOR: Marius Croitoru
Captură foto: Prima Sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER