Chindia va juca duminică seară, de la ora 21:30, pe Arena Națională, contra celor de la FCSB, în etapa a 5-a a Superligii.
De la revenirea în prima ligă, în vara lui 2019, echipa din Târgoviște nu a câștigat decât un singur punct în cele șase meciuri cu FCSB, 1-1 pe cel mai mare stadion al țării în returul sezonului 2019-2020, pierzând pe Arenă cu 0-1 (2021) și 2-3 (2022).
Pe teren propriu, dar niciodată la Târgoviște, Chindia a cedat cu 1-2 și 0-1 la Ploiești și 0-2 la Giurgiu.
Echipa antrenată acum de Adrian Mihalcea se confruntă cu serioase probleme de lot, Cherchez și Dinu fiind accidentați, iar Chamed incert pentru jocul de duminică. Alți doi jucători au plecat în ultimele zile, e vorba de Marco Dulca, chiar la adversarul de mâine al târgoviștenilor, și Robert Riza, la Șelimbăr, în Liga 2.
„Vom întâlni o echipă în formă bună în ultima perioadă. Atmosfera din lotul nostru este bună, dar, din păcate, ne confruntăm cu probleme medicale, băieți care nu vor reuși să fie apți pentru meciul acesta. Suntem încrezători totuși, tot ce realizăm în fața unor astfel de formații, cu loturi competitive, înseamnă un plus pentru noi. Vom juca pe un stadion mare, pe un gazon bun, vom încerca să ne ridicăm la un nivel bun. Putem să scoatem un rezultat bun, dar trebuie să fim la un nivel mintal și fizic foarte bun și bineînțeles să arătăm încredere și dăruire”, a prefațat Mihalcea duelul de mâine, la care gazdele așteaptă din nou o asistență ridicată.
FCSB s-a calificat joi în play-off-ul Conference League, după 1-0 cu Dac Streda, victorie strânsă și meritată, într-o atmosferă electrizantă, cu 40.000 de fani în tribune.
Cu câteva ore înainte de meciul FCSB-ului din cupele europene, Chindia a jucat și ea, însă nu oficial, ci un meci de verificare cu FC Pucioasa (locul 2 în Liga a 3-a în ediția anterioară de campionat). Târgoviștenii s-au impus cu 3-1, prin golurile înscrise de Passaglia și Popa (2), după ce la pauză a fost 1-1.
„Meciul cu Pucioasa a fost ca un antrenament, ne-am dorit ca jucătorii cu mai puține minute în Liga I să evolueze în acest test. Vor mai fi astfel de acțiuni, pentru că în opinia mea meciurile de verificare au un rol important”, a comentat tehnicianul Chindiei pe subiect.
Altfel, Chindia și-a aflat vineri programarea din etapa a șasea a campionatului, când va întâlni tot o echipă calificată în play-off-ul CL, U Craiova, duminică, 21 august, ora 18:30, la Ploiești.
Vineri la prânz, autoritățile județene din Dâmbovița au anunțat că vor vira în conturile clubului suma de 1.000.000 lei, cu care să fie acoperite cheltuielile curente. Decizia vine să liniștească apele la Târgoviște, într-un moment când în spațiul online și nu numai au fost lansate o serie de reproșuri la adresa conducerii, antrenorului sau jucătorilor Chindiei.
Printr-o declarație publică, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și-a reiterat susținerea pentru executivul clubului: „Consiliul Județean Dâmbovița se ține de angajamentul anual pe care l-a avut față de echipa de fotbal, Consiliul Județean va aloca toți banii pe care îi avem în bugetul pe care l-am aprobat împreună la începutul anului, iar astăzi (n.r vineri) vom acorda suma de 1 milion de lei pentru echipa de fotbal. Următoarea etapă, așteptăm și noi, toți dâmbovițenii, mai multă implicare din partea echipei de fotbal. Vă anunț că voi avea o discuție cu staff-ul și managementul Chindiei și vreau să știu foarte clar în ce direcție vom acționa legat de fotbalul dâmbovițean. Din partea Consiliului Județean Dâmbovița au tot sprijinul, și din partea Primăriei Târgoviște, și nu în ultimul rând, din partea sponsorilor. Până astăzi, noi, din punct de vedere financiar ne-am ținut de cuvânt.”
Foto și video: Chindia Târgoviște
Altă Chindia cu Mihalcea pe bancă: târgoviștenii joacă ofensiv, dar primesc goluri ușor!
FCSB nu se teme de o eventuală sancțiune dictată de UEFA: „Găsim noi variante pentru suporteri!”
Cum arată acum stadionul din Târgoviște și ce promit autoritățile locale. Jucătorii Chindiei au fost la evenimentul la care primarul a dat noi vești despre revenirea acasă a echipei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER