Probleme mari pentru FCSB! S-au rupt doi fotbalişti şi nu joacă: se confirmă accidentările
FCSB are probleme mari înaintea duelului cu Farul Constanța, după ce doi fotbaliști s-au rupt și nu joacă: indisponibilitățile din cadrul lotului au fost confirmate
Pe lângă cei doi fotbaliști accidentați, FCSB nu îi poate folosi din cauze medicale și pe Denis Haruț, Alexandru Pantea și Eduard Radaslavescu.
Probleme mari pentru FCSB! S-au rupt doi fotbalişti şi nu joacă: se confirmă accidentările
Elias Charalambous a mărturisit, la conferința de presă premergătoare duelului cu Farul Constanța, că Ovidiu Popescu și Luis Phelipe vor fi indisponibili pentru următoarea partidă. Fotbaliștii au suferit accidentări în pauza competițională datorată meciurilor echipei naționale.
„Roș-albaștrii” nu știu perioada pentru care cei doi fotbaliști vor absenta din lotul formației, iar aceștia vor efectua investigații.
„Amândoi vor fi în afara lotului pentru acest meci. Luis Phelipe încă de săptămâna trecută a simțit ceva la antrenamente, iar Ovidiu (n.r. Popescu) a simțit o durere la genunchi acum două zile. Vor fi în afara lotului și vom vedea ce se va întâmpla cu ei după.
E normal să ai accidentări în această perioadă, dar trebuie să găsești soluții în jucătorii pe care îi ai”, a spus Elias Charalambous, înainte de Farul – FCSB.
Luis Phelipe a sosit la FCSB la începutul acestui an, de la Politehnica Iași, în schimbul a 700 de mii de euro. Fotbalistul brazilian a jucat numai nouă partide, în care a reușit să ofere o pasă de gol.
Pe de altă parte, Ovidiu Popescu este un jucător cu vechime de opt ani la FCSB. În acest sezon, mijlocașul a jucat 33 de partide, a dat un gol și a oferit o pasă decisivă.
Revine în lot Vlad Chiricheș
În ciuda problemelor de lot din ultima perioadă de la FCSB, Elias Charalambous a primit o veste bună. Fundașul Vlad Chiricheș a redevenit apt de joc.
Stopper-ul a revenit în meciul amical cu divizionara secundă Gloria Buzău, 1-1. Buzoienii au deschis scorul în minutul 7, prin Matei Tănasă, jucătorul împrumutat chiar de la FCSB, iar David Miculescu a restabilit egalitatea în minutul 41.
Mai mult, fostul său coleg, Adi Popa, consideră că revenirea fostului internațional este un câștig pentru FCSB, iar Vlad Chiricheș ar fi putut ajuta mai mult echipa „roș-albastră” dacă nu ar fi fost măcinat de accidentarea suferită în partida tur a sezonului regular, cu UTA Arad.
„Chiricheș și-a demonstrat deja valoarea. Dacă va juca aceste nouă meciuri rămase, este foarte bine. Depinde în ce formă va fi. Dacă va juca bine, cred că va prinde lotul pentru că este o valoare certă ca fotbalist, ca experiență și ca om în vestiar. Cred că ar aduce un plus. El nu a jucat la echipa de club pentru că a fost accidentat, nu pentru că nu are valoare. Este o diferență. Înainte de accidentare nu a fost în formă, dar dacă va juca bine în aceste nouă meciuri, poate fi o soluție”, a spus Adi Popa, la ProSport Live.