Universitatea Craiova – FCSB este derby-ul etapei care închide turul sezonului regular al Superligii, duelul fiind programat duminică, de la ora 21.00, pe arena „Ion Oblemenco”.
Cele două echipe parcurg perioade distincte din punct de vedere al formei de joc şi a rezultatelor. Dacă FCSB joacă etalează un fotbal convingător, care aduce rezultate în toate cele trei competiţii în care campioana este angrenată: campionat, Cupa României şi Europa League, echipa din Bănie a fost eliminată din start din cupele europene, este ca şi eliminată din Cupa României, iar în campionat are un singur succes în ultimele opt meciuri, iar jocul propus de trupa lui Costel Gâlcă este departe de pretenţiile fanilor.
Totul a culminat cu umilinţa din deplasare cu Metalul Buzău, în urma căreia Mihai Rotaru se aştepta ca antrenorul Costel Gâlcă să demisioneze.
Cu 24 de ore înaintea partidei din Bănie, ProSport a aflat primul 11 pe care Gigi Becali l-a hotărât înainte ca echipa sa să plece spre Craiova. În condiţiile absenţei lui Darius Olaru, campioana va aborda partida de pe „Ion Oblemenco” cu următoarea echipă de start:
Târnovanu – Creţu, Dawa, Ngezana, Radunovic – Şut, Fl. Tănase, Băluţă – Oct. Popescu, Bîrligea, Miculescu.
Aşadar, o formulă extrem de ofensivă pregătită de FCSB pentru derby-ul din Bănie, Gigi Becali hotărând practic să trimită pe teren din primul minut nu mai puţin de cinci jucători cu profil ofensiv: Fl. Tănase, Băluţă, Oct. Popescu, Bîrligea şi Miculescu.
În afara lui Darius Olaru, va absenta din Bănie și William Baeten, lăsat în afara lotului de FCSB.
„Știm că meciurile contra Craiovei, în deplasare, sunt dificile, dar suntem în formă de câteva luni, am demonstrat-o în multe meciuri. Știm foarte bine că nu ne putem opri, nu am realizat nimic până acum.
Olaru este căpitanul, motorul echipei, este foarte important, dar nu poate juca, vom căuta soluții pentru a-l înlocui. Mulți jucători care nu au avut multe minute au jucat în Cupă. Este ceva foarte important pentru noi. Avem multe meciuri, apar accidentări, suspendări și vom avea nevoie de toți jucătorii. Trebuie ca ei să fie pregătiți în orice moment. Au demonstrat că sunt la același nivel precum cei care joacă mai mult”, a declarat Elias Charalambous.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER